SOS Satele Copiilor Romania a sarbatorit vineri, 15 mai, Ziua Internationala a Familiei, prin lansarea petitiei de recunoastere a acestei zile drept sarbatoare legala, asa cum este celebrata in multe dintre tarile lumii.
Data de 15 mai a fost declarata Ziua Internationala a Familiei de catre Adunarea Generala a ONU, pe 20 septembrie 1993, in baza Rezolutiei 47/237.
Lansarea petitiei online pentru declararea zilei de 15 mai ca sarbatoare nationala beneficiaza de datele raportului European Industrial Relations Observatory, conform caruia romanii lucreaza cele mai multe ore pe saptamana (41,2 ore). Mai mult decat atat, Romania are cele mai putine zile de concediu de odihna (21 de zile pe an), dar si de zile libere acordate cu ocazia sarbatorilor legale (12 zile). De altfel, in contextul european, Romania este pe ultimele locuri la numarul de zile libere legale, 33 de zile, cu cinci mai putin decat Austria si cu sapte mai putin decat Finlandia si Franta care au dreptul legislativ la cate 40 de zile libere.
“Codul Muncii reglementeaza 12 zile libere acordate cu ocazia sarbatorilor, plasandu-ne printre tarile europene cu cele mai putine zile libere acordate legal. Aceasta a fost premisa initierii petitiei prin care ne dorim ca 15 mai, Ziua Internationala a Familiei, sa fie recunoscuta drept sarbatoare legala, asa cum se intampla in alte tari ale lumii şi in UE. Speram sa avem cat mai multi semnatari ai petitiei, care sa acceseze http://www.sos-satelecopiilor.ro/15-mai-ziua-internationala-a-familiei/, tinand cont ca pentru a trimite in Parlament o initiativa legislativa cetateneasca avem nevoie de adeziunea a cat mai multe persoane adulte”, spune Carmen Bruma, Manager Departament Relatii Publice si Atragere de Fonduri la SOS Satele Copiilor Romania.
Ea mai precizeaza ca Ziua Internationala a Familiei este un bun prilej de a plasa in mentalul colectiv situatia copiilor lipsiti de dragostea parinteasca, a celor aflati in centrele de ingrijire alternativa, dar este, totodata, o modalitate de a face un apel catre parinti pentru a dedica timp si rabdare copiilor lor, indiferent de dificultatile pe care le intampina.
Ziua Internationala a Familiei, sarbatorita in organizaţia SOS Satele Copiilor Romania, a insemnat, pe langa lansarea petitiei online si implicarea copiilor si mamelor SOS in activitati recreative, care sa le stimuleze imaginatia si curiozitatea, dar care sa le evidentieze si indemanarea si talentele speciale. (A.D.).