Incepand cu anul 2005, E.ON Romania a sustinut cu peste 7,8 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate sociala in comunitatile in care isi desfasoara activitatea, numarul total al beneficiarilor acestor initiative ridicandu-se la aproximativ 235.000.
Educatia este unul dintre domeniile pe care compania le-a sustinut prioritar. Astfel, in cei 10 ani, au fost derulate, cu sprijinul financiar al E.ON, proiecte in valoare totala de 3,5 milioane de euro, prin care compania a contribuit la educarea si dezvoltarea viitoarelor generatii, de acestea beneficiind mai mult de 155.000 de copii. Totodata, o atentie aparte a fost acordata incurajarii initiativelor si proiectelor din domeniile sanatate, cultura si social, acestea fiind finantate cu peste 3,7 milioane de euro.
Sustinerea sportului a reprezentat un alt domeniu de interes in care compania E.ON s-a implicat , de la competitii si jocuri pentru cei mici, pana la proiectele care incurajeaza miscarea si un stil de viata sanatos si activ. In cei 10 ani de prezenta in Romania, compania noastra a investit peste 510.000 euro in acest domeniu, prin proiecte precum „E.ON Kinder” sau „Bucurie in miscare”, numarul total al beneficiarilor fiind de peste 10.000.
In acelasi timp, in cadrul companiei a fost acordata o mare atentie dezvoltarii unei culturi a voluntariatului, astfel ca peste 1.400 de angajati s-au implicat ca voluntari in numeroase proiecte ale E.ON, avand impreuna o contributie la acest capitol de aproximativ 4.000 de ore de voluntariat.
In anul 2015, E.ON doreste sa-si continue implicarea in cadrul comunitatilor, atat prin proiecte deja consacrate, cum ar fi parteneriatul „Impreuna pentru siguranta” alaturi de I.G.S.U, „Energie in scolile copilariei” si „E.ON Kinder”, dar si prin proiecte noi, precum „10 elevi de nota 10”, prin intermediul caruia am recompensat 100 de elevi merituosi din 10 judete pentru performante la invatatura, sau „Daruiește lumina”, in cadrul caruia au fost donati 100.000 kWh unui numar de 12 institutii sociale din Romania. (A.D.).