Pentru al saptelea an, OMV Petrom publica Raportul de implicare in comunitate. In 2014, domeniile cheie care au stat la baza actiunilor de responsabilitate sociala din cadrul companiei au fost educatia si dezvoltarea comunitara.
Raportul de anul acesta sumarizeaza implicarea companiei si prezinta cum OMV Petrom a sustinut prin programe educationale persoane de toate vârstele sa se dezvolte pe plan personal sau profesional. Mai mult decât atât, compania s-a implicat si in dezvoltarea comunitatilor in ansamblul lor, prin proiecte ce au adresat nevoi punctuale, cum ar fi reabilitarea infrastructurii locale.
”Raportul de implicare in comunitate din 2014 dezvaluie o directie foarte importanta pentru OMV Petrom si arata sprijinul nostru intr-un domeniu care sta la baza dezvoltarii unei societati puternice – educatia. Indiferent ca ne-am adresat copiilor sau adultilor, am tratat subiectul cu acelasi interes si am reusit prin programele noastre sa sustinem accesul la educatie in comunitatile rurale, educatia pentru comunitatile dezavantajate, educatia pentru leadership si performanta, educatia antreprenoriala si cea pentru formare profesionala. Ne-am propus sa contribuim la cresterea comunitatilor, in special a celor in care operam, si sa ii sustinem, de la mic la mare, pe cei care pot si vor sa aduca o schimbare in bine in jurul lor!“, a declarat Mona Nicolici, Manager al Departamentului Sustenabilitate OMV Petrom.
Pentru 150 de elevi, OMV Petrom a facilitat accesul la educatie prin programe de reducere a abandonului scolar si programe de tip scoala dupa scoala, asa cum este cel desfasurat in parteneriat cu Asociatia Amarre Rromentza in Boldesti Scaeni (Prahova). In localitatea prahoveana, compania a sprijinit activitati de educaţie preşcolara şi interculturala pentru copiii romi şi români din familii dezavantajate, rata absenteismului in rândul acestora scazând in ultimii doi ani de la 68% la 34%. De asemenea, peste 7.400 de elevi si profesori au beneficiat in 2014 de reabilitarea si dotarea a 30 de unitati de invatamânt din toata tara.
Totodata, peste 2.400 de elevi si studenti au fost sustinuti de OMV Petrom in drumul lor spre performanta prin programele de leadership si orientare in cariera, prin burse de studiu, dar si prin proiecte precum ”Tabara din Tara lui Andrei”, unde si-au dezvoltat spiritul civic, cel antreprenorial, dar si alte abilitati personale. Printre principalii parteneri ai OMV Petrom s-au numarat Fundatia Leaders, Asociatia Aspire, Scoala de valori, dar si Asociatia Tânarul Petrolist, in cadrul careia 39 de tineri au avut sansa de a vizita anul trecut Centrul Spatial NASA (S.U.A.) sau CERN-Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara (Elvetia).
Pentru cresterea economica in zonele in care opereaza, OMV Petrom a sprijinit peste 1.000 de adulti fie pentru a se califica in practicarea unor meserii (ex: cursuri de apicultura, tâmplarie, sudura s.a), fie prin cursuri ce le-a imbogatit expertiza profesionala (ex: cursuri antreprenoriale, pentru accesarea fondurilor europene, management de proiect s.a.).
Mai mult decât atât, pentru ca voluntariatul este o valoare importanta pentru OMV Petrom, compania a incurajat spiritul civic al oamenilor si a sustinut peste 2.600 de voluntari in derularea a mai mult de 70 de actiuni de voluntariat. Ecologizarile, reabilitarile, cursurile pentru siguranta copiilor sunt doar câteva exemple de actiuni voluntare care au contribuit la o viata mai buna in comunitati.
Dincolo de implicarea in pregatirea personala sau profesionala a oamenilor, au fost implementate in România mai mult de 100 de proiecte comunitare. Printre acestea se numara si initiative finantate prin intermediul competitiilor de proiecte din Tara lui Andrei (Scoala lui Andrei, Idei din Tara lui Andrei) sau programe dezvoltate de Centrele de Resurse ale Comunitatii (CERC), infiintate cu sprijinul OMV Petrom in 11 comunitati locale in care compania isi desfasoara activitatea.
In linie cu strategia OMV Petrom de dezvoltare durabila a oamenilor (directia Educatie pentru dezvoltare a strategiei Resourcefulness), in 2014, peste 58.000 de oameni au fost expusi diverselor initiative educationale pentru dezvoltare personala si profesionala, pentru siguranta si sanatate, pentru protectia mediului, etc. (A.D.).