Paravion.ro se alatura campaniei ”Bucurie pentru Nepal”, initiata de alpinistul roman Alex Gavan. Turistii care aleg servicii turistice de pe Paravion.ro sunt incurajaţi sa doneze 1 euro la fiecare achizitie, suma care va fi dublata de agentie si va intra in contul destinat reconstrucţiei şcolilor distruse de cutremurul din 25 aprilie 2015, din Nepal.
Incepand cu luna aceasta, la fiecare pachet de vacanta, serviciu de cazare sau bilet de avion achizitionat de pe Paravion.ro, clientii sunt incurajaţi sa doneze 1 euro, urmand ca suma sa fie echivalata de agentie, iar fondurile donate prin Paravion.ro sa fie folosite in totalitate pentru reconstructia comunitatilor izolate din Nepal, distruse in urma tragediei din 25 aprilie.
”Pentru noi, calatoriile inseamna bucurie. Pentru Nepal, bucuria inseamna un nou inceput, prin reconstructia de la zero a unei comunitati lovite de natura. Suntem mandri de initiativa lui Alex, consideram ca empatia si compasiunea nu au niciun fel de granita, si ii indemnam pe toti romanii sa ofere putin din bucuria lor copiilor din Nepal”, declara Remus Visan, Managing Director Paravion.ro.
Turistii care doresc sa doneze pentru reconstructia comunitatilor izolate din Nepal vor avea la dispozitie aceasta optiune, prezentata ca serviciu aditional, inainte de finalizarea platii pentru serviciile turistice achizitionate de pe Paravion.ro. Toti cei care au dorit sa contribuie au putut face acest lucru inclusiv pe platforma campaniei, prin SMS la numarul 8826, pana in 31 iulie, sau prin transfer bancar, inclusiv dupa aceasta data.
”Sa calatoresti inseamna sa treci granite si sa reduci distantele. Prin decizia de a se implica in campania “Joy for Nepal”, Paravion trece o granita importanta si reduce distanta dintre noi si oamenii loviti de soarta din Nepal. Apreciez si sunt recunoscator pentru faptul ca s-au imbarcat in aceasta calatorie a noastra, menita sa reporneasca vieti si sa reconstruiasca bucuria in Nepal”, a declarat Alex Gavan.
Campania ”Bucurie pentru Nepal”/ ”Joy for Nepal” a fost lansata in 19 mai 2015, dupa ce cutremurul care a distrus aceasta tara, pe 25 aprilie 2015, l-a surprins pe Alex Gavan in Tabara de Baza de pe Everest/Lhotse, in timpul expeditiei sale pentru a urca varful Lhotse (8516m). Campania urmareste strangerea de fonduri pentru a contribui la reconstructia comunitatilor izolate din Nepal, cu precadere a scolilor distruse de cutremur. Proiectele de reconstructie vor fi derulate prin intermediul partenerului din Nepal, organizatia Karuna-Shechen, infiintata inanul 2000 de Matthieu Ricard, celebru autor budist, fotograf si traducator de limba franceza al lui Dalai Lama.
Toti banii stransi din campanie vor ajunge la beneficiarii din Nepal, intrucat echipa de proiect din Romania lucreaza pro-bono, iar Karuna-Shechen are costurile operationale acoperite de un sponsor propriu. (A.D.).