În ultimii ani, atât la nivel național, cât și la nivel european, tematici legate de metodele de construire și creștere sustenabilă a unor ecosisteme antreprenoriale sunt din ce în ce mai des abordate.
Astfel, a fost adusă în discuție atât contribuția mediului de afaceri, cât și a celui academic, prin ideea celei de-a treia misiuni a universităților, de a contribui direct la dezvoltarea socială și economică, devenind centre de inovare și fiind încurajată valorificarea economică a rezultatelor cercetărilor științifice.
În cadrul celei de-a treia ediții a programului Universitatea Antreprenorială, implementat de Junior Achievement (JA) România, cu sprijinul Romanian-American Foundation, s-au derulat activități educaționale pentru peste 4.000 de studenți și 50 de profesori din 25 de universități, cu rol în susținerea antreprenoriatului și inovației în cadrul universităților, în consolidarea unei culturi de acest tip la nivelul facultăților, precum și în dezvoltarea cunoștințelor și abilităților antreprenoriale și intraprenoriale ale participanților.
Astfel, am continuat demersurile inițiate în anul 2016, cadrele didactice și studenții având acces gratuit, în fiecare an academic, la un pachet complet hibrid de formare în antreprenoriat, prin programul internațional JA de Educație antreprenorială și Incubatorul BizzFactoryTM, resurse interactive în format digital pe platforma JA InspireTM, sesiuni online de training pe teme antreprenoriale, cu speakeri de la nivel național și internațional, consultanță și feedback pe planurile de afaceri ale studenților, oferite de consultanți voluntari cu experiență din mediul de business, sesiuni de tip Innovation Challenge, competiția națională și europeană JA de antreprenoriat și posibilitatea de a punele bazele unor start-up-uri în diferite domenii, oportunități de practică antreprenorială și de susținere financiară pentru proiecte antreprenoriale în universități.
Sesiunea de mini-granturi din cadrul programului Universitatea Antreprenorială a susținut, în 2021, 10 proiecte antreprenoriale din 9 universități – Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Ovidius Constanța, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, Universitatea din Pitești, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinte și Tehnologie George Emil Palade Târgu Mureș.
Aceste proiecte au vizat câteva direcții deosebit de importante pentru scopul programului și pentru parteneriat, crearea unor colaborări între facultăți și universități cu diferite specializări din diverse regiuni, precum și a mediului academic cu mediul de afaceri și comunitatea în ansamblu, punându-se accentul pe activități practice, derulate în mediul online, care să îi ajute pe studenții interesați de domeniul antreprenorial să își pună în aplicare cunoștințele și ideile de afaceri, să aibă posibilitatea să interacționeze cu antreprenori reali, să primească consultanță și să înțeleagă cum funcționează un model de business, cum se aplică principiile design thinking-ului sau metodologia lean-start-up, ce rol joacă tehnologia pentru o afacere etc.
Feedback-ul participanților ne-a demonstrat utilitatea derulării componentelor din program:
„Modelul de colaborare – bazat pe learning by doing – dezvoltă competențe antreprenoriale și facilitează trecerea de la idee la afacere. Marele avantaj al programelor Junior Achievement, precum Universitatea Antreprenorială, este că oferă un pachet complet: resurse educaționale, incubatoare de dezvoltare a abilităților practice și interacțiune cu specialiști și oameni de succes. Cheia combinației perfecte dintre învățare și punere în practică este echipa JA, care reușește să atragă și să motiveze tinerii pentru a deveni viitori antreprenori de succes”, declară un Profesor de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, Iași.
„Competiția JA de antreprenoriat ne-a oferit oportunitatea de a ne fundamenta cunoștințele, atât din domeniul antreprenoriatului, cât și din alte domenii conexe importante, și de a ieși din zona de confort. Ne-a motivat și ne-a stimulat să realizăm lucruri minunate, să lucrăm în echipă, să învățăm lucruri practice, să ne organizăm mai bine timpul și să-l gestionăm corect, astfel încât să reușim să realizăm performanțe atât pe plan academic, cât și personal și profesional. Vă mulțumesc pentru această oportunitate extraordinară de a ne afirma și de a construi, cărămidă cu cărămidă, o idee, și mai apoi o afacere de succes!”, afirmă o studentă de la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
„Evenimentele din seriile Meet the entrepreneur sunt o inițiativă în care Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prin Societatea Antreprenorială Studențească EduHub, alături de British Romanian Chamber of Commerce, se adresează studenților de la toate specializările, propunându-și să ofere acces la informații practice oferite de antreprenori. Acest program permite Universității să ofere o alternativă de învățare practică, alături de programa formală de pregătire academică și să deschidă posibilitatea de instruire și pentru comunitatea locală. Suportul financiar oferit de către Romanian-American Foundation, prin programul programul JA Universitatea Antreprenorială, ne-a oferit posibilitatea de a crea un conținut digital al evenimentelor, și de a da acces la această posibilitate de învățare unei comunități extinse. Cred că un astfel de program este vital pentru viitori antreprenori sau intraprenori din domenii industriale sau zone artistice, de creație, fie că se află la stadiul de început, fie că au deja primii clienți și serviciul/produsul rafinat, dar sunt blocați într-un anumit tipar de gândire sau acțiuni care nu le permit creșterea”, transmite coordonatorul proiectului mini-grant, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Activitățile din cadrul programului JA Universitatea Antreprenorială vor continua și în anul academic 2021-2022, urmând să fie adăugate noi componente pentru pregătirea profesorilor și studenților, care vizează noi module practice de antreprenoriat, training certificat de competențe antreprenoriale, studii de caz și exemple și sesiuni de schimb de bune practici privind start-up-urile, inițiativele antreprenoriale din universități și oportunitățile de incubare/pre-accelerare.