Rețeaua de sănătate Regina Maria, liderul calității medicale din România, continuă parteneriatul cu Fundația pentru Copii Ronald McDonald și în 2023.
Compania a adoptat pentru al doilea an camera nr. 11 la Casa Ronald McDonald Iași, oferind astfel un cămin temporar și confortabil părinților ai căror copii sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”.
„În România este o nevoie acută de implicare socială, de empatie și solidaritate. Nu ne putem dezvolta cu adevărat, ca societate, fără să îi susținem pe cei mai vulnerabili dintre noi. De aceea, Regina Maria sprijină comunitățile din care facem parte prin două direcții principale: educația pentru sănătate și facilitarea accesului la servicii medicale. Parteneriatul cu Casa Ronald McDonald vine ca o completare a inițiativelor noastre, oferind părinților și familiilor care trec prin momente dificile un loc în care pot avea sentimentul de <<acasă>>”, declară Fady Chreih, CEO Regina Maria.
„Rețeaua de sănătate Regina Maria s-a alăturat proiectului Casa Ronald McDonald Iași al Fundației noastre în urmă cu 2 ani și le mulțumesc pentru implicarea și dedicarea de care au dat dovadă în toți acești ani, și pentru că ne ajută să ținem familiile împreună atunci când au cea mai mare nevoie de ajutor. Longevitatea parteneriatelor strategice este esențială în derularea programelor cu impact pe termen lung în comunitățile unde noi suntem prezenți, și acesta continuă să fie obiectivul nostru și în 2024”, afirmă Amalia Năstase, președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald România
Parteneriatul este unul strategic, multianual și constă în implicarea companiei, prin programul Adopt-A-Room, în misiunea Fundației de a ține familiile împreună, fiind custodele camerei cu numărul 11.
În primul an, sprijinul oferit a ajutat atât la construcția Casei cu numărul 3, cea de la Iași, cât și la dotarea camerei alese cu strictul necesar pentru viitoarele familii cazate.
Adoptarea unei camere la Casa Ronald McDonald Iași este o inițiativă prin care Rețeaua Regina Maria își dorește să ofere un sprijin concret familiilor copiilor bolnavi, oferindu-le un loc unde să își recapete puterile și să se recupereze după o zi grea la spital. Anual, camera va găzdui peste 35 de familii din toată regiunea Moldovei, oferind peste 200 de nopți de cazare și sute de servicii suport pe toată durata șederii.
Casa Ronald McDonald Iași semnifică, de fapt, o mână de oameni ce își doresc să aducă puțin Bine familiilor copiilor bolnavi. Camerele sunt dotate cu tot ce este necesar pentru a se simți ca acasă, iar părinții au acces la o serie de servicii, precum spălătorie, bucătărie și loc de joacă.