Parlamentul European a aprobat bugetul total al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, in valoare de 960 de miliarde de euro pentru angajamente si 908 miliarde pentru plati (la preturile din 2011).
Parlamentul a dorit insa ca intarzierile recurente ale platilor sa fie remediate. In ultimii ani, acestea au pus Comisia in imposibilitatea de a-si indeplini obligatiile legale si financiare.
In al doilea rand, Parlamentul a insistat ca toate bazele legale pentru diferite programe UE sa fie finalizate pe baza codeciziei intre Consiliu si Parlament. Totodata, institutia a insistat pentru crearea unui grup de lucru la nivel inalt privind “resursele proprii” care sa lucreze la reformarea aranjamentelor actuale privind resursele UE, intrucat sistemul actual, cu toate exceptiile, reducerile, sursele diferite de finantare si dependenta de bugetele nationale, a devenit inexplicabil.
In acordul din iunie 2013, Parlamentul a asigurat deja prioritatile cheie pentru mandatul sau de negociere. Printre acestea se afla o flexibilitate aproape totala de mutare a fondurilor neutilizate (creditele de plata) de la un an la altul si de la o categorie de cheltuieli la alta. Aceasta flexibilitate este necesara pentru a asigura ca fiecare euro din bugetul UE este utilizat acolo unde este necesar, mai ales in situatia actuala in care bugetele anuale vor scadea.
O alta realizare cheie a Parlamentului a fost insertia unei “clauze de revizuire” care va cere Comisiei Europene sa prezinte o revizuire a modului de functionare a bugetului UE pe termen lung in 2016, tinand seama de situatia economica de la acel moment. A fost subliniata in mod special alinierea duratei de sapte ani, la ciclurile politice de cinci ani din institutiile UE. Revizuirea va fi insotita de o propunere legislativa de revizuire. (A.D.).