Au așteptat asta o viață întreagă. Și aproape se resemnaseră cu gândul că nu vor beneficia vreodată de energie electrică. Însă de curând au reușit să aprindă pentru prima dată lumina în case. Este vorba despre locuitori din comuna Scărișoara, cărora Ariel și Carrefour, în parteneriat cu ViitorPlus, le-au asigurat această necesitate de bază în cadrul campaniei POD cu POD luminezi o casă.
Soluția oferită, denumită ElectricPOD, constă într-un kit fotovoltaic de 1Kw care poate asigura funcționarea permanentă a 6 becuri cu tehnologie LED la o putere echivalentă de 75 W/bec, a unui televizor LED, unui frigider, unui radio și a unor dispozitive de încărcare a telefoanelor mobile. Asigurarea energiei electrice reprezintă o schimbare majoră în viața beneficiarilor, care reușesc pentru prima dată să își continue activitățile casnice fără probleme și după lăsarea întunericului.
„Ariel, marcă P&G, vine să îmbunătățească constant experiența de acasă, precum și viața oamenilor din comunitățile în care activează, cu ajutorul celor mai avansate tehnologii. Ne bucurăm că împreună cu partenerii noștri, Carrefour și ViitorPlus, contribuim la asigurarea independenței electrice pentru cei aflați în dificultate, prin soluții inovatoare care au la bază energie regenerabilă. Această campanie face parte din inițiativa globală P&G, #leadwithlove, prin care ne dorim ca anul 2021 să fie anul în care vom face și mai mult bine pentru comunitățile care au nevoie de noi, dar și pentru mediul înconjurător”, a spus Răzvan Resmeriță, Director de Comunicare Fabric Care Europa de Sud-Est în cadrul P&G.
„Gestul de a cumpara un produs nu înseamnă mult la prima vedere. Până când atașezi la el o cauză importantă. Și atunci, fiecare mic gest devine o faptă bună. După cinci luni de la lansarea campaniei POD cu POD luminezi o casă, ne mândrim să vedem concret cum viața locuitorilor din Scărișoara s-a îmbunătățit, grație mai ales faptelor bune ale consumatorilor care și-au pus încrederea în acest program. Este o reușită pentru întreaga comunitate, care acum poate privi viitorul cu mai multă încredere, pentru fiecare client și pentru inițiatorii proiectului”, a declarat Anca Damour, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.
„Primii beneficiari ai panourilor solare trăiesc în Apuseni, în zone izolate, sunt oameni care nu au avut niciodată în casă becuri, un frigider, un televizor. Am trăit alături de ei emoția aprinderii primului bec și bucuria datorată sprijinului primit printr-un efort comun al tuturor persoanelor care au susținut campania propusă de Ariel și Carrefour”, a completat Teia Ciulacu, Președinte ViitorPlus.
Campania continuă, iar Ariel și Carrefour, în parteneriat cu ViitorPlus, îi invită pe consumatori să se alăture obiectivului de a aduce energie electrică în casele izolate din țară. Astfel, pentru fiecare produs Ariel PODS achiziționat exclusiv din toate magazinele Carrefour din țară sau prin Bringo, până la 23.07.2021, Ariel și Carrefour fac o donație către ViitorPlus în vederea susținerii programului.