ResponsABIL, programul educațional dedicat dezvoltării independenței și responsabilității financiare a tinerilor din medii vulnerabile, susținut de echipele KRUK România și Asociația The Social Incubator, continuă cu cea de-a patra ediție.
Prin ResponsABIL, Asociația The Social Incubator și KRUK România sprijină, în 2022, 60 de tineri din sistemul de protecție, cu vârste cuprinse între 16 – 24 de ani, din județele Prahova și Dâmbovița. Programul educational propus este menit să îi ajute pe beneficiari să preîntâmpine situații de risc, prin cultivarea abilităților care îi pot ajuta să ia decizii de viață cât mai corecte – cum sunt încrederea în sine și educația financiară. Capabilitățile astfel dobândite îi pot susține atât în performanța școlară, prin creșterea promovabillității sau prevenirea abandonului școlar, precum și integrarea în mediul profesional.
Prin activitățile din cadrul ResponsABIL, tinerii ajung la un nivel mai mare al încrederii în sine, au o motivație mai puternică și fac progrese remarcabile în domeniile independență financiară și angajabilitate.
Tinerii vor participa la ateliere de educație financiară și la activități de dezvoltare personală. Activitățile ResponsABIL 2022 includ, pe lângă atelierele tematice, un eveniment online “Ziua Carierei”, cu invitați din domenii diverse de activitate, vizite exploratorii la potențiali angajatori, provocări practice, dar și premii pentru implicare.
În edițiile anterioare, 161 de tineri din medii vulnerabile, din județele Timiș, Olt și Vaslui au fost sprijiniți în procesul de integrare socio-profesională. Tinerii au participat la ateliere online cu provocări și au câștigat premii (abordare tip “gamification”), menite să îi încurajeze în procesul de învățare. De asemenea, au participat la ateliere de educație financiară, dezvoltare personală și profesională.
„Această nouă ediție a proiectului ResponsABIL ne provoacă să le propunem tinerilor metode actuale de învățare, de tipul “gamification”, care au avut rezultate foarte bune și la ediția anterioară. Ne bucurăm de sprijinul și încrederea constantă pe care ni le acordă KRUK România. Un parteneriat de cursă lungă ne asigură cadrul în care The Social Incubator poate concepe noi metode de intervenție și poate sprijini mai mulți tineri din categorii de risc să aibă șansa unui viitor demn prin muncă”, a declarat Adriana Preda, director executiv al Asociației The Social Incubator.
„Tranziția către o viață independentă este o provocare pentru orice tânăr din România. La început de drum, ai nevoie de tot sprijinul de care poți beneficia iar acești tineri talentați merită să aibă acces la una dintre cele mai valoroase resurse pentru ei: educația financiară, care le va permite să aibă tot ceea ce își doresc, de la sănătate, propria sursă de venituri, timp liber, familie, încredere în propriile forțe. Când faci primul pas în circuitul financiar, cel mai important este să planifici cheltuielile, să înveți să le gestionezi. Iar al doilea pas este tot planificarea. Este, pentru noi, o mare onoare să îi cunoaștem pe acești tineri care, înainte de toate, aleg să participe, să învețe, pun întrebări, se fac auziți. Au înțeles că viitorul lor depinde de ei și că, atunci când cer ajutorul, cineva este întotdeauna acolo să ofere”, explică Cosmina Marinescu, Director General KRUK România.