Ziua Internațională a Femeii a apărut după un protest al femeilor muncitoare care și-au dorit scurtarea zilei de muncă, condiții mai bune și salarii mai mari.
Acest protest a avut loc în anul 1857, dar în unele țări această zi și-a pierdut semnificația. Asociația TOTUL ESTE POSIBIL militează pentru ca ziua de 8 martie să amintească de esența acestui eveniment, adică de condițiile sociale și economice cu care se confruntă în fiecare zi femeile din întreaga lume.
Din păcate, femeile vulnerabile din România nu se așteaptă la flori, cosmetice sau ciocolată cu ocazia zilei de 8 Martie, pentru că situațiile limită de viață cărora ele le fac față zi de zi, pun pe agenda lor cu totul alte priorități. Lipsa resurselor financiare, lipsa unui partener de viață, lipsa unui loc de muncă, sunt doar câteva dintre situațiile cele mai des întâlnite în rândul mamelor sprijinite de asociația TOTUL ESTE POSIBIL. Dacă în familie apar și provocări de sănătate sau vorbim despre un număr mare de copii, provocările mamelor sunt și mai grele.
Asociația TOTUL ESTE POSIBIL, care în 2021 a avut aprox. 50.000 de beneficiari, a sesizat un tipar în cererile primite de a familiile nevoiașe. În aproape 100% din cazuri, persoana care contactează asociația pentru a solicita ajutorul pentru familie este mama. Listele de nevoi conțin de fiecare dată produse pentru copii și aproape niciodată pentru mamă, adică exact persoana care face solicitarea.
„Considerăm alarmant faptul că femeile din medii vulnerabile nu au grijă de ele. Ca și anul precedent, pe toată perioada lunii martie ne propunem să ajungem la cât mai multe mame, cu mesajul că persoana lor este vitală pentru binele familiei și al casei. Țintim minim 1.000 de mame aflate în situație de risc către care să îndreptăm acest mesaj”, precizează Eliza Nițescu, fondatoarea TOTUL ESTE POSIBIL.
Prin programul DOAR MAMA asociația își propune în primul rând să încurajeze mamele aflate în situații de risc, să le ofere un cadou simbolic (vestimentație & produse de îngrijire), dar să le și deschidă un orizont către o condiție mai bună. Identificarea cazurilor se face cu ajutorul voluntarilor și altor colaboratorilor organizației (profesori, medici, asistenți sociali).
Fără un ajutor logistic considerabil, această campanie nu s-ar fi putut implementa, multe mame fiind din județe îndepărtate de Capitală. În lipsa unui parteneriat cu o firmă de curierat, ar fi fost imposibilă transportarea sutelor de colete. DPD România s-a alăturat inițiativei pentru al doilea an consecutiv.
Este de remarcat și ajutorul Farmec (produse cosmetice), Profi România (duciuri) BABOL EXIM (papuci de casă), Banca de Haine (dresuri și îmbrăcăminte).