Asociația pentru Valori în Educație (AVE) s-a implicat în procesul de selecție a reprezentanților din mediul de business care au făcut parte din prima etapă a concursului național de directori și directori adjuncți din școli, în 2021.
Potrivit datelor Ministerului Educației, și-au exprimat disponibilitatea în mod voluntar 536 de specialiști în resurse umane, selectați cu ajutorul mai multor organizații din mediul privat. Dintre aceștia, Asociația pentru Valori în Educație a identificat 165 de experți, care sunt gata să ofere sprijin pentru câteva mii de școli de la nivelul întregii țări și în a doua etapă a concursului.
„Ministerul Educației apreciază implicarea mediului de bussiness în acest proiect. A fost o primă experiență de colaborare din care am învățat enorm, iar în a doua iterație a acestui concurs ne vom asigura că modul de colaborare va fi îmbunătățit și contribuția sectorului privat va fi maximizată”, a explicat Radu Szekely, Vicepreședinte al Comisiei de Organizare a Concursului Național pentru Directori.
Scopul modificării componenței comisiilor de concurs prin implicarea unui reprezentant din mediul de business a fost acela de a transparentiza procesul de selecție a directorilor și a directorilor adjuncți din școli. În premieră pentru România, un specialist în resurse umane sau, alternativ, un cadru didactic universitar cu competențe în acest domeniu, a fost parte din comisii, alături de un inspector școlar, două cadre didactice titulare ale unității de învățământ pentru care s-a candidat și un reprezentant al consiliului local.
Specialiștii care au făcut parte din comisiile de concurs au o experiență cuprinsă între doi și cinci ani în poziții de recrutor, consultant HR, talent manager, trainer sau specialist dezvoltare organizațională și sunt absolvenți de studii superioare.
„Implicarea mediului de business în procesul de recrutare a candidaților la concursul de directori și directori adjuncți din școli este un pas esențial în modernizarea sistemului educațional din România. Știm că acest demers este un sprijin valoros, prin expertiza pe care specialiștii în resurse umane o aduc. De aceea, le mulțumim celor care au răspuns pozitiv invitației noastre. Gestul lor este remarcabil și suntem încrezători în ceea ce privește continuarea acestui proiect”, a spus Iulia Cîrmaciu, HR senior professional și membru al boardului AVE România.
AVE se implică în selecția reprezentanților din mediul de business în virtutea unui Protocol de colaborare încheiat cu Ministerul Educației în luna octombrie 2021. Conform datelor de monitorizare a primei iterații a concursului, 54 de persoane au participat în cel puțin o comisie. În total, au fost 84 de comisii în care a fost prezent un reprezentant din comunitatea de business.
Rezultatele primei iterații a concursului au fost validate în data de 17 decembrie, iar numirile în funcție pentru unitățile școlare în care a fost desemnat un director au început de pe 10 ianuarie 2022. A doua etapă a concursului se va desfășura în perioada 17 ianuarie – 18 aprilie și va viza ocuparea celor 40% din posturile pentru care nu a putut fi selectat niciun director în prima etapă.