Fundația Leaders în parteneriat cu Lidl România și Asociația Acting Up au dat startul Caravanei „Ora de Carieră 60”, o serie de evenimente organizate la nivel național sub umbrela programului „Ora de Carieră”, cu scopul de a susține elevii de liceu în procesul de orientare în carieră.
Primele orașe în care a ajuns Caravana au fost Călărași, Giurgiu, Alexandria, Slatina și Craiova, unde la începutul lunii aprilie au avut loc deja ateliere de câte 60 de minute pentru elevii din 14 licee, cumulând un număr total de peste 1500 de participanți.
Programul se adresează predominant elevilor din clasele a X-a și a XI-a din liceele cu profil teoretic, tehnologic, economic și vocațional, iar participarea este gratuită.
Următoarea caravană „Ora de Carieră 60” este programată în perioada 13-17 mai 2024 în județele Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova și Dâmbovița. În total, până în februarie 2025, Caravana „Ora de Carieră 60” va număra peste 6000 de beneficiari direcți.
Fiecare eveniment din cadrul Caravanei „Ora de Carieră 60” cuprinde o pastilă teoretică privind importanța alegerii unei cariere potrivite, o activitate dinamică de grup, demonstrații teatrale, precum și un exercițiu de tip „Harta mea”, în care tinerii realizează o mapare a intereselor profesionale.
Activitățile sunt facilitate de către un expert în orientare în carieră și de către doi actori din distribuția spectacolului „The Brainstorm – partea I”, pus în scenă de Asociația Acting up în parteneriat cu Teatrul Independent „Luceafărul”, spectacol ce adresează teme legate de perioada adolescenței.
Ulterior, participanții la „Ora de Carieră 60” se pot înscrie în programul „Ora de Carieră 360” organizat de Fundația Leaders din anul 2020 la nivel național, care aprofundează noțiunile și direcțiile discutate în cadrul Caravanei.
Programul „Ora de Carieră 360” se desfășoară timp de trei zile și oferă elevilor de liceu șansa de a face deja primul pas spre realizarea unui plan de carieră, spre înțelegerea menirii lor personale, dar și profesionale, și spre dobândirea competențelor de leadership necesare în viitorul parcurs profesional. Mai multe detalii despre programul “Ora de Carieră 360” sunt disponibile pe https://leaders.ro/oradecariera/.
Liceele participante în luna aprilie în Caravana „Ora de Carieră 60”:
- Călărași – Colegiul Național „Barbu Știrbei”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic;
- Giurgiu – Liceul Teoretic ,,Tudor Vianu”, Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”;
- Alexandria – Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat”, Colegiul Național ,,Alexandru Ioan Cuza”;
- Slatina – Colegiul Național „Radu Greceanu”, Colegiul National “Ion Minulescu”, Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”;
- Craiova – Colegiul Național „Frații Buzești”, Colegiul Național „Elena Cuza”.
Sesiunile din cele 5 orașe au fost precedate de două evenimente Pilot desfășurate în București, la Colegiul Economic Virgil Madgearu, respectiv Colegiul Național Bilingv George Coșbuc.