Chevron, Fundatia AmeriCares si Baylor College of Medicine International Pediatric AIDS Initiative Texas Children’s Hospital (BIPAI) vor dezvolta unui program care va sprijini ingrijirea pacientilor si va creste accesul acestora la medicamentele esentiale.
Proiectul presupune parteneriatul dintre Fundatia Baylor-Marea Neagra si Fundatia AmeriCares, iar Chevron s-a angajat sa finanteze, pe o perioada de mai multi ani, medicamente si consumabile medicale pentru mai multe spitale partenere din Romania. Prin noul parteneriat sustinut de Chevron, BIPAI si AmeriCares vor extinde donarea de medicamente si consumabile sanitare catre o retea de institutii medicale specializate, de pe intreg teritoriul Romaniei. Astfel, Baylor va gestiona cantitati mai mari de donatii, destinate atat centrului propriu, cat si altor institutii din domeniul sanitar cu deficit de produse medicale.
“Aceste donatii nu se obtin usor si trebuie folosite cu responsabilitate si transparenta. Pentru noi este foarte important sa selectam parteneri decisi sa lucreze conform standardelor de buna practica, astfel incat sa putem documenta impactul investitiei sociale pe care o vom face”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundatiei Baylor Marea Neagra.
Fundatia Baylor Marea Neagra este singurul reprezentant al retelei BIPAI in Romania care, prin Centrul de Excelenta, furnizeaza servicii medicale si psihosociale persoanelor din regiunea Dobrogei, care sufera de boli infectioase. Din 2001 si pana in prezent, la serviciile existente (stomatologie, boli infectioase, obstetrica-ginecologie, pneumologie, testare rapida si psihosocial) s-au adaugat planificarea familiala si servicii primare de cardiologie.
“Chevron sustine comunitatile locale in domeniul sanatatii si sigurantei. Acestea sunt valori esentiale pentru activitatea noastra si de aceea sprijinim comunitatile locale in aceste domenii. Avem placerea de a colabora la imbunatatirea rezultatelor privind starea de sanatate a comunitatilor din Romania si de a contribui la viata locuitorilor din aceste comunitati.”, a spus Tom Holst, Country Manager al Chevron Romania.
Inca din 2004, AmeriCares doneaza medicamente antivirale, antiinfectioase si suplimente nutritive Centrului de Excelenta al Fundatiei Baylor Marea Neagra. Pana in prezent, AmeriCares a sprijinit programele de asistenta medicala ale BIPAI-Romania, cu donatii in valoare de 41 de milioane de dolari. AmeriCares a inceput sa lucreze in Romania din 1988 si din acel moment a livrat ajutoare medicale la spitale si clinici din intreaga tara, in valoare totala de 228 de milioane de dolari. (A.D.).