Cel mai recent audit al calitatii și accesibilitatii serviciilor publice realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) pentru a masura cat de eficient au fost administrate cele mai reprezentative servicii publice locale de catre municipiile mari din Romania arata ca municipiul cu cel mai inalt nivel performanta in managementul serviciilor este Cluj Napoca.
Evaluarea s-a facut pe baza punctajului realizat de fiecare municipiu reședinta de judet, calculat pe baza unor indicatori tehnici și financiari pentru urmatoarele servicii: alimentare cu apa și canalizare, salubrizare, termoficare, iluminat public, transport public, repectiv a votului cetatenilor din aceste municipii pentru fiecare serviciu in parte. In clasamentul final s-au avut in vedere și performantele financiare ale fiecarui municipiu, inregistrate pe baza veniturilor proprii și a fondurilor europene atrase. Toate aceste date tehnice și financiare provin din surse publice și au fost comunicate de autoritatile publice locale. Informatii detaliate despre situatia fiecarui municipiu de la nivelul tarii pot fi regasite accesand Harta interactiva a serviciilor publice la http://www.ipp.ro/harta/ .
Aceeasi analiza indica faptul ca serviciul cel mai slab administrat este cel de alimentare cu apa și canalizare, in timp ce cel mai eficient este serviciul de salubrizare a localitatilor – daca se iau in calcul atat performantele tehnice, costurile serviciului, cat și satisfactia cetatenilor fata de respectivul serviciu.
In acest context, IPP reia recomandarile inaintate catre autoritatile locale privind reevaluarea modelelor de management al serviciilor publice, cu incurajarea deschiderii acestora catre o competitie autentica intre operatorii privati, in beneficiul ultim al cetateanului. (A.D.).