Primul loc de joacă pentru copiii din comunitate a fost inaugurat la Mereni, județul Teleorman, la inițiativa SOS Satele Copiilor România, în parteneriat cu Primăria Mereni și finanțat de Kaufland România.
Curtea grădiniței din localitate a fost transformată într-un loc de joacă exterior complex, la care au acces toți copiii din comunitate, un număr de aproximativ 300 de beneficiari, în orice zi a săptămânii. Proiectul de amenajare face parte din campania Caravana Faptelor Bune, prin care SOS Satele Copiilor rezolvă, alături de parteneri, 30 de probleme cu care se confruntă zi de zi familiile din comunitățile din țară, în care SOS Satele Copiilor derulează programe.
„Ne dorim să ajutăm copiii, familiile și comunitățile să crească frumos și, după cum știm cu toții, joaca reprezintă un aspect extrem de important în dezvoltarea copiilor. Ideea de a crea acest spațiu ne-a venit în urma mai multor excursii pe care noi le-am organizat, în care, de fiecare dată, copiii insistau să-i ducem la un spațiu de joacă, fiindcă la ei în localitate nu există un loc al lor, pentru distracție. Am identificat această nevoie în comuna Mereni și împreună cu partenerii din cadrul primăriei, am reușit să ne mobilizăm rapid și să construim un univers colorat și vesel pentru cei mici”, declară Adina Burlacu, Coordonator Serviciu de Asistență Socială SOS Satele Copiilor București.
„Mulțumim din suflet SOS Satele Copiilor pentru bucuria pe care ați adus-o copiilor din grădinița noastră, dar și din întreaga comunitate”, afirmă Ionuț Vintilă, Director Grădinița de Copii, Merenii de Sus.
„Am avut o colaborare foarte fructuoasă cu Asociația SOS Satele Copiilor, pe care ne dorim să o continuăm și în alte proiecte și probleme identificate la noi în comunitate. Inaugurarea locului de joacă reprezintă o oportunitate de dezvoltare și de evoluție pentru copiii noștri. Mulțumim Kaufland România fiindcă s-a alăturat efortului Primăriei cu sprijin financiar”, spune Vasile Ciobanu, Viceprimar Comuna Mereni.
30 de ani SOS Satele Copiilor România – mii de familii ajutate, sute de tineri crescuți în casele SOS la nivel național – peste 100.000 de beneficiari
De 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și îi susține și protejează pe cei care riscă să o piardă. Peste 500 de copii și tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial, peste 1.300 de familii vulnerabile au fost asistate, iar peste 4.500 de copii au fost sprijiniți să rămână alături de părinți. La nivel național, SOS Satele Copiilor derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale, precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile.