Danone a lansat recent campania educationala “1 iaurt pe zi, sanatatea ti-o mentii”, avand ca obiectiv informarea romanilor cu privire la importanta iaurtului ca parte a unei alimentatii zilnice echilibrate.
Campania “1 iaurt pe zi” se va derula in perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014 si are in vedere actiuni de informare a publicului general prin intermediul TV, presa scrisa si online, dar si social media, care sa incurajeze consumatorii sa faca alegerile cele mai potrivite pentru a-si mentine starea de sanatate. Campania mai include cursuri de nutritie pentru tineri si copii. Prima etapa a campaniei ii implica pe consumatorii de iaurt, care pot sa-si impartaseasca povestile personale in aplicatia online dedicata si pot ajunge chiar ambasadorii campaniei pro-iaurt derulata de Danone.
“Campania <1 iaurt pe zi, sanatatea ti-o mentii>, pe care o lansam la nivel national, are rolul de a educa romanii in privinta importantei unei alimentatii sanatoase si echilibrate, evidentiind multiplele beneficii oferite de consumul zilnic de iaurt. Danone face un prim pas important prin campania <1 iaurt pe zi>, dar pentru a creste impactul acestei misiuni invitam alaturi de noi si alti producatori romani de lactate, retaileri, institutii guvernamentale, pentru ca impreuna sa aducem sanatatea prin alimentatie echilibrata mai aproape de cat mai multi romani”, declara Dieter Schulz, director general Danone pentru Europa de Sud Est.
Prin aceasta initiativa, Danone isi propune sa reaminteasca importanta unui stil de viata echilibrat si principalele beneficii ale consumului zilnic de iaurt, in contextul in care tot mai multi romani se confrunta cu probleme de sanatate provocate sau favorizate de alimentatia nesanatoasa si lipsa de miscare. Obezitatea, bolile cardiovasculare si diabetul sunt afectiunile care trebuie adresate cu maxima prioritate conform unui studiu despre starea de sanatate a romanilor realizat de Danone.
In ciuda multiplelor beneficii ale iaurtului, studiile realizate recent arata ca Romania este pe ultima pozitie la nivel european, din punct de vedere al consumului de iaurt. Conform statisticilor, un roman consuma in medie 1 produs lactat proaspat pe saptamana, fata de francezi – 5 produse pe saptamana, bulgari – 3 produse pe saptamana si polonezi – 2 produse pe saptamana.
Datele privind starea de sanatate, corelate cu cel mai scazut consum de iaurt si lactate proaspete din Romania, au determinat Danone sa lanseze o campanie de informare si educare pe termen lung despre beneficiile pe care le poate aduce consumul zilnic de iaurt. Aceasta se concentreaza in primul rand peconsumul de iaurt, dar aminteste si alte principii simple ce stau la baza unor deprinderi alimentare corecte, prin care se poate imbunatati calitatea vietii. (A.D.).