Vineri, 11 noiembrie, ora 17.00, Asociatia Mai Bine organizeaza la Seneca Anticafe dezbaterea „Fructe dulci, realitati amare. Drepturile muncitorilor si lanturile de aprovizionare echitabile”.
Invitatul special al serii va fi Jorge Acosta Orellana, aparator al drepturilor omului in America Latina, iar discutiile vor fi moderate de Bogdan Gioara, presedintele Asociatiei REPER21.
Dezbaterea „Fructe dulci, realitati amare. Drepturile muncitorilor si lanturile de aprovizionare echitabile” este organizata de Asociatia Mai Bine in parteneriat cu Asociatia Art Fusion, Agentia Creionetica, Institutul de Economie Sociala, StiriONG, Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND) si Reteaua Europeana pentru Promovarea unei Economii Responsabile in sec. XXI (REPER 21).
Activitatea face parte din proiectul Make Fruit Fair!, care reprezinta un consortiu global format din 19 parteneri din UE, Camerun, Columbia, Ecuador si insulele Windward, coordonat de Oxfam Germania. Proiectul este finantat de Uniunea Europeana.
In ce conditii lucreaza muncitorii care produc fructele pe care le consumam? Cum este influentat mediul inconjurator? Ce reprezinta lanturile de aprovizionare? Cine sunt cei mai puternici actori implicati? Care sunt mecanismele care determina preturile de productie si de vânzare? In ce mod pot influenta consumatorii tranzitia catre un comert echitabil?
Acestea vor fi o parte din intrebarile asupra carora organizatorii vor incerca sa gaseasca raspunsurile impreuna cu invitatul special si reprezentanti ai lanturilor de supermarketuri, guvernului, sindicatelor, uniunilor, organizatiilor de retaileri, asociatiilor de protectie a drepturilor consumatorilor, organizatiilor non-guvernamentale.
Scopul proiectului Make Fruit Fair! este sa contribuie la implementarea unor politici publice mai coerente ale Uniunii Europene, statelor membre si sectorului privat in directia dezvoltarii durabile, care sa integreze respectarea drepturilor omului, munca decenta si productie sustenbila, asigurând astfel conditii de trai si de munca mai bune pentru micii producatori si muncitori din sectorul fructelor tropicale.
Jorge Acosta Orellana este cetatean ecuadorian si fost pilot de avioane folosite pentru a pulveriza pesticide pe planatatiile bananiere, iar ulterior co-fondator ASTAC – Asociación Sindical de Trabajadores Bananeros, Agrícolas y Campesinos, o uniune sindicala a muncitorilor si fermierilor ecuadorieni din sectorul bananier.
In urma cu aproape 10 ani a initiat demersuri activiste pentru apararea drepurilor muncitorilor in sectorul bananier si a participat la multiple intâlniri si reportaje internationale pentru a informa cu privire la exploatarea fermierilor, violarea drepturilor omului in Ecuador precum si cu privire la comertul echitabil al bananelor provenite din tara sa de origine. (A.D.).