Elevii de clasa a XII-a care s-au pregătit la materiile STEM în cadrul programului „CreȘTEM Viitor” au promovat examenul de Bacalaureat în proporție de 66%. „CreȘTEM Viitor” este un proiect de pregătire gratuită dedicat liceenilor din medii defavorizate din România, susținut de Școala de Valori, în parteneriat cu compania americană Raytheon Missiles & Defense. Cele mai mari note obținute au fost la informatică, media fiind de 8,25.
Proiectul „CreȘTEM Viitor” realizat de Școala de Valori, în parteneriat cu compania americană Raytheon Missiles & Defense, o divizie a Raytheon Technologies, a ajuns la final după 10 luni de pregătire a beneficiarilor. Proiectul, aflat la a doua ediție, a început în octombrie 2021. Pentru cursurile gratuite au fost selectați 30 de elevi de clasa a XII-a, provenind din familii defavorizate. care au beneficiat de pregătire suplimentară la materiile STEM (informatică, matematică și biologie). Această pregătire suplimentară s-a dovedit foarte importantă, 66,6% dintre ei promovând ulterior examenul de Bacalaureat.
„Societatea noastră se bazează din ce în ce mai mult pe știință și tehnologie și este de datoria noastră să -i asugrăm viitorul prin a-i încuraja pe tineri să urmeze cariere în aceste domenii. Echipa Raytheon Missiles & Defense este dedicată tranformării viitorului prin inovație, de aceea suntem foarte mândri de faptul că am sprijinit o a doua ediție a programului CreȘTEM Viitor, inițiat de Asociația Școala de Valori în România. Am întâlnit elevi extraordinari de-a lungul acestui program dedicat îmbunătățirii vieții lor și inițierii unei educații superioare în domenii STEM, și suntem foarte bucuroși că am contribuit la această îmbunătățire”, a declarat Mike Ellis, director Raytheon Missile & Defense, regiunea Europa de Est.
Proiectul CreȘTEM Viitor vine în sprijinul elevilor din medii defavorizate care dovedesc aptitudini și sunt pasionați de materiile STEM. Circa o treime dintre participanți incluși în cea de-a a doua ediție a proiectului fac parte din familii cu venituri sub 3000 de lei, ceea ce înseamnă un venit mediu pentru un membru al familiei care variază între 250 de lei și 1000 de lei.
Evaluare reală a cunoștințelor, pregătire intensă și dezvoltarea motivației
Din octombrie 2021 până în iulie 2022, 30 de elevi de clasa a XII-a din 19 licee, din 14 județe, au beneficiat de pregătire suplimentară pentru examenul de Bacalaureat. Ei au trecut printr-o evaluare inițială, ca apoi un profesor meditator să le urmărească evoluția, pentru a cunoaște nivelul real de pregătire pentru Bacalaureat. Din numărul total al participanților, 15 s-au înscris pentru pregătire la matematică, 10, pentru biologie și 5, pentru informatică.
„La prima evaluare din proiect, am constat că nivelul de cunoștințe al elevilor înscriși nu era conform notelor, de aceea a fost nevoie de o pregătire suplimentară, care să vină să umple golurile, pentru ca în fața primului examen important să fie pregătiți. Materiile STEM pe care pune accent proiectul, precum informatica, matematica și biologia, îi ajută pe elevi să se orienteze către joburile viitorului, iar astfel oportunitățile de carieră vor fi mult mai variate. Sesiunile de mentorat le-au oferit șansa de a înțelege legătura dintre școală și parcursul profesional, necesitatea de a trece cu brio de Bacalaureat și de a se orienta către o facultate care să țină pasul cu cererile de pe piața muncii”, precizează Mirela-Ancuța Samoilă, manager Comunicare și PR Școala de Valori.
Fiecare elev a beneficiat de 21 de cursuri, astfel s-au înregistrat progrese de-a lungul proiectul. La informatică, spre exemplu, îmbunătățirea mediei de la evaluarea inițială față de cea de la Bacalaureat a fost de 1,28 de puncte, la biologie, de 1,22 de puncte și la matematică, de 0,8 puncte.
La Bacalaureat, cele mai mari note au fost înregistrate la informatică, unde media tututor notelor de promovare a ajuns la 8,25. Media pentru matematică a fost de 6,02, iar la biologie, de 6,3.
Pe lângă pregătirea pentru Bacalaureat, participanții au beneficiat și de 2 sesiuni de „Bibliotecă Vie” , în cadrul cărora profesioniștii de la Raytheon Missiles & Defense le-au explicat importanța studierii materiilor STEM pentru carieră. Tinerii au beneficiat și de 3 ateliere de educație centrată pe valori, menite să le dezvolte gândirea critică și competențele și să-i ajute să-și gestioneze vulnerabilitățile. Au participat și la sesiunile de mentorat, unde accentul a fost pus pe abordarea examenului de Bacalaureat. Toate aceste sesiuni au avut ca scop să-i inspire pe elevi, să-și descopere valorile, să-și antreneze potențialul și să-și dezvolte abilitățile sociale în perspectiva unei cariere de succes.
Majoritatea elevilor din proiect vor să rămână în țară: 82% dintre ei vor să urmeze o facultate în România, iar 18% să-și găsească un loc de muncă, cu normă întreagă, dar care să le pună în valoare pasiunile. Pentru ei, facultatea va veni să le completeze competențele pe care le vor câștiga lucrând.
„M-au ajutat să recuperez materia pierdută în timpul pandemiei și să ajung de la nota 6,70, în simulare, la 8,85 în examenul de Bacalaureat. Am participat și la mai multe ateliere, care mi-au dezvoltat diferite abilități precum persuasiunea și inteligența emoțională. Am avut ocazia de a întâlni virtual câțiva angajați de la compania Raytheon Missiles & Defense, care ne-au vorbit despre domeniul STEM și despre care ar fi pașii pe care ar trebui să îi parcurgem pentru a avea o carieră în domeniu. Vreau să studiez informatica la Academia de Științe Economice din București și după terminarea studiilor să activez în domeniul IT”, ne spune Tânăra Cozinia Motronu, care a beneficiat de meditații gratuite la informatică.