Începând cu 4 octombrie, copiii din clasele a III-a și a IV-a din 10 școli ale sectorului 3 vor beneficia de ore de educație rutieră, inițiate de Asociația EDIT, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3. Cele 10 școli în care se vor ține cursurile sunt: Școala nr.116, Școala nr. 112, Școala Nicolae Labiș, Școala nr. 81, Școala Nr. 54, Școala Nr. 149, Școala Nr. 92, Liceul Teoretic Nichita Stănescu, Școala Nr. 20 și Școala Nr. 88.
România în Siguranță este un program național de educație care urmărește instruirea și informarea copiilor, tinerilor și adulților în ceea ce privește educația pentru siguranță. Programul își propune să ajungă, cu lecții de educație rutieră și prim-ajutor, la 5.000 de elevi din București și din țară, până la sfârșitul anului, și la peste 500.000 de copii și adolescenți, în următorii trei ani. Pe lângă acestea, programul include și cursuri de conducere defensivă pentru tinerii șoferi și cursuri de formare pentru cadre didactice și pentru polițiști din toată țara.
„În cadrul orei de educație rutieră la școală, ne-am propus ca, în 50 de minute de curs, prin intermediul unui formator specializat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației și al unui agent de poliție, să utilizăm metodele de educație non-formală pentru a transmite cele mai utile mesaje privind siguranța participanților la trafic”, declară Liviu Zorilă, președintele Asociației EDIT.
Programul România în siguranță este inițiat de Asociația pentru Educație, Dezvoltarea și Implicarea Tineretului (EDIT), în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD). Partenerii programului: Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Generali România și Swarco. Partenerul de mobilitate care asigură deplasarea formatorilor în școli este Sixt Group Romania.
Asociația EDIT este o organizație neguvernamentală care dezvoltă proiecte pe teme de educație rutieră, educație pentru situații de urgență și prim-ajutor. Proiectul ei educațional „Ora de Educație Rutieră”, dedicat copiilor de la grădiniță, gimnaziu și adolescenților de la liceu, a ajuns la peste 125.000 de beneficiari (elevi din învățământul preșcolar, școlar și liceal, inclusiv la cadre didactice și părinți – pentru toți participanții la trafic). În 2020, Asociația EDIT a lansat prima campanie online de educație pentru prim-ajutor #LeapșaPentruViață, cu peste 1,5 milioane de vizualizări, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Mai multe detalii găsiți pe site-ul programului România în siguranță.