Odată cu lansarea noului sezon F-SIDES Cineclub, a început în 10 orașe și proiectul de educație alternativă prin artă, F-SIDES Chapters.
Anul acesta proiectul ajunge în comunitățile de tineri din Timișoara, Râmnicu Sărat, Câmpulung, Drobeta Turnu-Severin, Bacău, Oradea, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și Galați. Aceste cinecluburi locale sunt coordonate de tinere/i/x între 15-19 ani. Pe parcursul celor opt luni ale proiectului, aceștia vor participa la proiecții și grupuri de discuție având ca temă feminismul și reprezentarea femeilor în media.
„Într-o lume în continuă schimbare, adolescentx au nevoie de comunități sigure și de spații unde să se poată exprima liber, să învețe și să înțeleagă mai multe despre egalitatea de gen și drepturile femeilor. Întâlnirile față în față rămân esențiale, iar acest lucru se vede în modul de interacțiune și coeziunea creată cu ambasadorx ediției acesteia, care au avut ocazia să se cunoască în București la un training destinat lor”, spune Elena-Andreea Negoi, coordonatoarea programului F-SIDES Chapters.
Anul acesta F-SIDES Chapters și-a propus să adapteze curricula educațională într-un format video dinamic, iar pe lângă subiectele deja existente în program precum introducerea în feminism, socializarea de gen, obiectificare, relații sănătoase și consimțământ, muncă domestică, ierarhii și viitorul feminismului, anul acesta se adaugă patru noi teme – feminism rom, dreptul la locuire, performarea genului în online și ecofeminism. Capitolul despre feminismul rom este dezvoltat împreună cu asociația E-Romnja, alături de care se vor organiza și sesiuni de training cu lucrătorii de tineret ai asociației în comunitățile de tineri din Giurgiu, Mizil și Valea Seacă.
„Am învățat din edițiile anterioare și, anul acesta, includem lucrători de tineret pentru a oferi sprijin și îndrumare. În plus, în catalogul educațional de 14 tematici vor fi introduse patru noi teme adaptate realităților și intereselor actuale ale tinerilor. Un alt aspect inovator al acestei ediții este adaptarea curriculei pentru a integra teoriile studiilor de gen în eseuri video, care rezonează cu generația Z. Folosim extrase din filme, meme-uri și alte elemente vizuale relevante pentru a explica concepte cheie, aducând astfel educația mai aproape de tinerx și creând un spațiu unde vocea lor contează cu adevărat”, afirmă Elena-Andreea Negoi, coordonatoarea programului F-SIDES Chapters.
F-SIDES Chapters prin ochii participanților
„Cred că la nivel formal, am învățat să mă exprim mai articulat când vine vorba de media, mai ales de cinematografie și să reușesc să fac legăturile între lucruri precum ar fi costumația folosită, sau cadrele din care este filmat și cum se leagă asta în temă și acțiune la nivel mai larg. De asemenea, am învățat mai multe despre experiența feminină și nonconformitate de-a lungul istoriei și cum se manifestă aceste lucruri în raport cu o societate conservatoare, dar și cum reușesc acestea să persevereze de-a lungul secolelor”, declară un participant din Oradea.
„Mi se pare super important să avem mai multe formule de educație non-formală și tocmai din acest motiv am ales să mă înscriu ca ambasador F-SIDES Chapters. Încă de la training, unde oamenii au fost minunați, primitori și dulci, iar informația foarte bine structurată și ușor de înțeles, mi-am dat seama că e locul potrivit pentru mine. De asemenea, feminismul, un subiect care mă intrigă de ani buni, este acum un topic la care am acces mult mai ușor și despre care îmi face mult mai mare plăcere să învăț prin cadrul filmelor și materialelor puse la dispoziție nouă prin Chapters. Recent am avut și prima proiecție în Iași, un moment oarecum dificil datorită micilor frici care sincer, au fost învinse cu zambete și cu sprijinul celorlalți participanți”, menționează Maxxie, ambasador Iași.
„Experiența mea în micul oraș unde locuiesc a presupus, din păcate, și o stare de alienare, izolare. Chapters a venit și mi-a amintit cât de frumoși sunt unii oameni, cât de mulți oameni mișto sunt pe lumea asta, inclusiv în apropierea mea, și mi-a dat încredere să mă implic și mai mult în comunitatea mea”, precizează Cristi, ambasadorx Drobeta Turu-Severin.
Proiectul F-SIDES Chapters este susținut de Kaufland România, ca sponsor principal.
F-SIDES Chapters este co-finațat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
F-SIDES Cineclub aduce în fața publicului exclusiv filme realizate de femei și persoane non-binare, susține educația despre egalitate de gen și film pentru adolescenți din zone ale țării care au nevoie de mai multă viață culturală și inițiază dialoguri pe teme feministe prin cinema.