Foodpanada, cea mai mare platformă de food ordering din România, anunță integrarea funcționalității ShareTheMeal în aplicație și site, pentru donarea unor porții de mâncare, ce oferă posibilitatea utilizatorilor să contribuie direct la combaterea foametei în zonele vulnerabile ale lumii, printr-o simplă apăsare de buton.
Această acțiune a fost posibilă prin parteneriatul global dintre grupul Delivery Hero, din care face parte Foodpanda, și Programul Alimentar Mondial al Organizației Națiunilor Unite. Parteneriatul a avut ca rezultat integrarea funcționalității ShareTheMeal în aplicațiile locale de food ordering ale grupului Delivery Hero, și permite un proces de donație foarte ușor, devenind parte integrată a fluxului de comenzi. Astfel, prin opțiunea ShareTheMeal, utilizatorii din țările în care grupul Delivery Hero este prezent pot contribui activ la hrănirea persoanelor din zonele în care fenomenul de foamete este răspândit. Până la finalul 2021, în cadrul parteneriatului, grupul Delivery Hero își propune să doneze zece milioane de porții de mâncare.
După finalizarea unei comenzi în aplicația foodpanda, utilizatorii pot sprijini această inițiativă prin donarea echivalentului în bani a unei mese pentru o zi sau pentru mai multe zile copiilor aflați în nevoie, optând pentru una dintre cele trei sume fixe: 2,4 lei, 7,2 lei sau 16,8 lei. Donațiile sunt procesate de foodpanda și trimise ulterior către Programul Alimentar Mondial al ONU.
Inițial, această acțiune a funcționat ca un proiect pilot dezvoltat în 2019 de echipa Delivery Hero în Cluj-Napoca, și a fost extins în toamna acestui an și la nivelul altor țări din grupul Delivery Hero, precum Austria, Bulgaria sau Malaezia. În curând, funcționalitatea urmează să fie lansată pe mai multe piețe în care grupul Delivery Hero operează în prezent.
„Fenomenul foametei la nivel mondial se află, din păcate, într-un moment dramatic, potențat și de criza sanitară prin care trecem. Împreună cu utilizatorii noștri ne putem implica în lupta pentru combaterea acestui fenomen și îi putem ajuta pe cei vulnerabili să aibă acces la hrană în fiecare zi. Funcționalitatea de donație ShareTheMeal, integrată în aplicație, transformă acest proces într-o acțiune simplă, la îndemâna oricui, dar cu un impact pozitiv semnificativ la nivel social. Este cu atât mai îmbucurător faptul că această inițiativă a pornit în urma unui proiect pilot dezvoltat la Cluj-Napoca, anul trecut, iar datorită succesului pe care l-a avut, este implementat și la nivelul altor țări din grupul Delivery Hero”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director Foodpanda România.
La începutul acestei luni, Programul Alimentar Mondial al ONU a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Pace din 2020, „pentru eforturile sale de combatere a foametei, pentru contribuția sa la îmbunătățirea condițiilor pentru pace în zonele afectate de conflicte și pentru că a jucat un rol esențial în eforturile de a împiedica utilizarea foametei drept o armă de război și conflict”, conform Comitetului Nobel norvegian.
ShareTheMeal este o inițiativă a Programului Alimentar Mondial al ONU care permite oamenilor să ajute la hrănirea familiilor înfometate din întreaga lume, prin donații realizate prin intermediul aplicației ShareTheMeal. De la lansarea sa în 2015, peste 3,5 milioane de oameni s-au alăturat inițiativei, donând peste 85 de milioane de mese, echivalentul a 41 milioane dolari pentru acțiunile Programului Alimentar Mondial în întreaga lume. Prin integrarea API a funcționalității ShareTheMeal în platformele Delivery Hero, clienții din mai multe țări au la dispoziție o metodă simplă de a susține comunitățile vulnerabile să aibă acces la o nutriție corectă în fiecare zi.