Fundatia ERSTE invita cercetatorii, oamenii de stiinta si practicienii din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est sa aplice cu proiecte de cercetare pe teme legate de schimbarile demografice, economice si sociale. Bursele sunt acordate pe baza unei propuneri care vizeaza tema de cercetare descrisa mai jos, abordata dintr-o perspectiva teoretica, empirica sau practica.
Tema editiei 2014 – 2016 a programului de burse pentru cercetare sociala este: “Diaspora, statele-natiune si societatile majoritare din Europa Centrala si de Est”.Termenul limita de inscriere este 24 august 2014. Propunerile de proiecte vor fi trimise in limba engleza folosind sistemul online: https://apply.erstestiftung.org/fellowship.
Prin Bursa pentru Cercetare Sociala Fundatia ERSTE isi propune sa analizeze relatia dintre diverse grupuri ale diasporei, tara lor de resedinta si tara lor de origine, precum si implicarea diasporei in dezvoltarea economica, viata politica, relatia cu guvernele si cu societatea civila in general. Propunerile de proiecte de cercetare trebuie sa ia in considerare atat oportunitatile, cat si provocarile create de diaspora si de migratia internationala. In realizarea proiectelor de cercetare aplicantii trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:
- Cum se ocupa tarile din Europa Centrala si de Est de diaspora stabilita pe teritoriul lor?
- Care este relatia dintre tarile Europei Centrale si de Est, diaspora din tarile invecinate si cetatenii care au emigrat pe teritoriul altor tari?
- Care este relatia dintre diaspora si guverne?
- Ce roluri pozitive sau negative joaca diaspora in relatia dintre tarile lor de resedinta si tara lor de origine?
- In ce masura poate fi considerata diaspora un agent al schimbarii ?
- Strategiile existente de implicare a diasporei in tarile din Europa Centrala si de Est pot servi ca “bune practici” pentru ceilalti?
- Care este interactiunea dintre diaspora si societatea majoritara?
- Ce rol a jucat diaspora in procesul de constructie nationala din tarile din Europa Centrala si de Est?
- Care este contributia migratiei internationale si a diasporei la transformarea economica si sociala a tarilor din Europa Centrala si de Est?
- Cum poate sustine sectorul privat (inclusiv organizatiile non-profit) contributiile pe care le are diaspora in tara de origine? Ce rol joaca/poate juca UE in exploatarea potentialului de dezvoltare a diasporei din Europa Centrala si de Est?
- Care sunt normele, credintele si practicile pe care diaspora din Europa Centrala si de Est le transmite sau le transforma?
Castigatorii bursei vor primi sprijin financiar timp de un an pentru cercetarea propusa, vor avea ocazia sa participe la conferinte stiintifice si vor fi integrati intr-o retea internationala de cercetatori si practicieni interesati de subiecte precum: schimbarile socio-economice si demografice, ocuparea fortei de munca si somajul, imbatranirea populatiei, migratia si transferul de obiceiuri intre generatii.
Finantarea acordata pentru activitatile de cercetare, intalniri, interviuri cu experti, traduceri si cheltuielile de calatorie va avea valoarea totala de 12.000 euro. Selectia bursierilor se va face pe baza de concurs. Un juriu format din cadre universitare si profesionisti din diferite universitati si alte institutii vor examina toate aplicatiile si vor intervieva solicitantii preselectati pentru programul de burse 2014-2016. (A.D.).