Fundația Rădăcini Grup dă startul celei de-a opta ediții a proiectului „Burse de studiu pentru elevii din mediul rural”, prin care elevi de la sate cu potențial academic ridicat și cu posibilități financiare limitate sunt încurajați să își continue performanța școlară.
Busele se acordă pe toată perioada celor patru ani de liceu, în cuantum de 5000 lei/ an școlar pentru fiecare beneficiar. Data limită de transmitere a dosarelor de aplicare este 31 mai 2023.
Proiectul este deschis elevilor de clasa a VIII-a, cu posibilități financiare reduse, ce frecventează cursurile unei școli gimnaziale din mediul rural, din județele Argeș, Buzău, Brăila, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Beneficiarii trebuie să demonstreze abiilități academice remarcabile, conduită etică exemplară, implicare voluntară și rezultate la consursurile școlare.
„Programul de burse se mândrește deja cu o tradiție, încurajând, în prezent, 88 de elevi din cicul liceal pe drumul performanței academice. La încheierea acestui an școlar vom avea deja cea de-a patra generație de absolvenți, primele trei urmând deja studii universitare de prestigiu. Așteptăm să întâmpinăm cu bucurie următoarea generație de elevi cu rezultate remarcabile”, a declarat Milica Madadi, președintele Fundației Rădăcini Grup.
Bursele oferite de Fundația Rădăcini Grup pot acoperi cheltuielile generate de cazarea elevilor pe parcursul celor patru ani de studiu, costurile cu întreținerea materială, haine, încălțăminte etc., având ca obiectiv încurajarea elevilor în menținerea rezultatelor școlare demonstrate și obținerea unei diplome de bacalaureat într-un liceu de top, cu scopul de a reuși să intre în mediul universitar.
Fondul de burse acordat anului școlar 2023 – 2024 este de 30 de burse, fiecare pentru o perioadă de patru ani, în cuantum de 5000 lei/an școlar/elev (500 lei/lună/elev). La fel ca în edițiile precedente, bursele vor fi prelungite automat dacă beneficiarul dovedește, în continuare, rezultate deosebite la învățătură și un comportament exemplar, în concordanță cu cerințele impuse de liceul frecventat.
Data limită de transmitere a dosarului fizic complet este 31 mai 2023. Detaliile programului pot fi regăsite pe site-ul fundației.
Programul „Burse de studiu pentru elevi din mediul rural” va încheia la finele acestui an școlar cea de-a șaptea ediție, cu un total de 120 de beneficiari, respectiv cea de-a patra generație de absolvenți ai unui ciclu liceal complet. Bursierii absolvenți ai primelor trei generații sunt studenți la facultăți renumite din țară, studiind domenii precum IT, Drept, Inginerie, Medicină, Științe Politice, etc.