Profesorii de Stiinte si invatatorii din scolile si liceele din Romania care au proiectat si desfasurat lectii utilizand instrumente digitale recomandate in cadrul proiectului Inspiring Science Education, sunt invitati sa participe la competitia nationala cu acelasi nume.
Consursul este menit sa premieze cele mai bune resurse digitale create de profesori, cu scopul de a promova stiintele si de a transforma educatia dintr-un domeniu stiintific intr-o activitate atractiva si relevanta pentru elevi.
“Invitam profesorii de stiinte din Romania sa se alature acestei ample initiative europene, ce isi propune sa imbunatateasca sistemul educational, prin oferirea unor resurse digitale create de profesori, pentru profesori, si sa faciliteze colaborarea intre cadrele didactice din cele 15 tari participante”, spune Monica Florea, director department Proiecte Europene din cadrul SIVECO Romania.
Pentru a se putea inscrie la concurs, profesorii sunt invitati sa acceseze site-ul proiectului, http://portal.opendiscoveryspace.eu/event/concurs-national-inspriring-science-education-pentru-profesorii-de-stiinte-si-elevii-lor, si sa urmeze instructiunile si regulamentul postat. Termenul limita pentru inscrierea proiectelor in concurs este 24 februarie 2015, ora 24:00.
Castigatorii primelor trei locuri vor primi drept premiu cate o tableta, oferita de co-partenerul INTEL. Autorii celor mai bune 25 de lectii vor participa la urmatorul Workshop Practice Reflection intitulat “Explorand Universul”. Toti participantii la Concursul National Inspiring Science Education vor primi cate un certificat de participare.
Proiectul Inspiring Science Education isi propune sa creeze profesorilor un rol central in educatie, pentru ca la randul lor sa ii poata calauzi pe elevi sa realizeze propriile descoperiri stiintifice, sa observe si sa inteleaga modul in care se manifesta fenomenele naturale si stiintifice, sa aiba acces la instrumente interactive de ultima generatie si la resurse digitale, chiar din sala de clasa.
Activitatile desfasurate in cadrul proiectului isi propun sa ofere resurse digitale si oportunitati pentru profesori si includ: accesarea unor instrumente interactive cu ajutorul carora acestia isi pot realiza propriile scenarii pe care ulterior sa le sustina la clasa, activitati interactive in parteneriat cu alte scoli din cadrul proiectului la nivel European, aplicatii eScience si integrarea acestora cu activitati extra-curriculare, cum ar fi excursii in centre stiintifice si vizite virtuale la centre de cercetare.
Profesorii au, de asemenea, posibilitatea de a accesa si totodata de a crea diverse laboratoare virtuale si scenarii relevante, pe care le pot utiliza ca resurse pentru pregatirea si desfasurarea orelor de stiinte. In acest fel, elevii vor fi incurajati sa foloseasca instrumente si resurse digitale pentru a intelege mai bine materii precum Stiinte, Tehnologie, Inginerie si Matematica intr-un mod practic, rapid si atractiv. (A.D.).