Pentru a veni in intampinarea nevoilor de invatare si dezvoltare personala specifice tinerilor, organizatia Junior Achievement Romania (JA Romania) a initiat in martie 2015 proiectul ”De la Firma de Exerciţiu la Firma Reala. Prin antreprenoriat aduci valoare si locuri de munca in comunitatea ta”, care ii sprijina pe elevii de liceu in procesul de pregatire pentru viitoarea cariera.
Timp de 10 luni elevii au dobandit abilitati care ii vor ajuta sa-si castige indepenta financiara dupa finalizarea unui ciclu de invatamant prin adaptarea la cerintele primului loc de munca sau prin dezvoltarea de firme care sa creeze locuri de munca si valoare adaugata in comunitatile lor.
Proiectul a implementat instruirea antreprenoriala concreta de tip ”atelier antreprenorial” pentru 700 elevi din clasele X-XI din regiunile Bucuresti-Ilfov si SV Olteniei, in sprijinul tranzitiei de la scoala la viata active, prin urmatoarele directii:
- Dezvoltarea aptitudinilor de munca si a abilitatilor antreprenoriale ale elevilor;
- Dezvoltarea unei retele in comunitate pentru sprijinirea firmelor de exercitiu;
- Dezvoltarea firmelor de exercitiu in companii pilot reale, cu scopul de a creste in viitor numarul de firme mici si de locuri de munca.
Elevii participanti in programul de antreprenoriat si-au imbunatatit la clasa cunostintele, prin sesiuni de educatie antreprenoriala de tip ”learning by doing” si consiliere profesionala generica si pe departamentele specifice unei firme reale: administrativ, productie, marketing, resurse umane, financiar.
Astfel, 20 de ateliere antreprenoriale JA in 20 licee din Bucuresti, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Motru, Novaci, Ramnicu Valcea, Slatina, Targu Jiu au implicat 1.072 de elevi, cu scopul de a face mai usoara tranzitia de la scoala la viata activa, motivandu-i pe tineri sa perceapa antreprenoriatul ca pe o solutie practica si viabila de cariera.
700 elevii participanti in proiect au dat testarea internationala de competente antreprenoriale, avand sansa sa obtina Entrepreneurial Skill Pass, o certificare unica in Europa, recunoscuta in 26 de state si sustinut de companii de top, institutii de invatamant superior, organizatii internationale si de Uniunea Europeana. (A.D.).