Junior Achievement (JA) Romania si Metropolitan Life continua implementarea programului european Life Changer (Schimbam vieti), prin intermediul Fundatiei MetLife. Anul acesta, 4.000 de elevi cu varste cuprinse intre 11 si 15 ani urmeaza sa dobandeasca notiuni financiare si economice de baza.
In urma desfasurarii etapei de activitati la clasa, sustinute de profesori si consultanti voluntari Metropolitan Life, programul european Life Changer (Schimbam Vieti) continua in lunile de vara, cu noi contexte de invatare. In cadrul acestuia, cei mici pot deprinde notiuni financiare elementare, utile atunci cand pleaca in vacanta alaturi de familie sau pe cont propriu, in excursii si tabere. Prin formatul sau, programul incurajeaza activitati despre venituri, buget sau risc financiar, prin furnizarea unui kit educational gratuit si oportunitatea de a lucra alaturi de consultanti ai companiei Metropolitan Life, in calitate de voluntari.
“Lunile de vara sunt pentru relaxare si pentru petrecerea timpului liber in familie, insa pot fi un bun prilej pentru realizarea unor activitati interactive, care sa contribuie la dezvoltarea personala a copilului. Programul Life Changer este un exemplu foarte bun despre cum putem facilita si eficientiza educatia financiara, inca din anii de gimnaziu, astfel incat copiii sa poata intelege si asimila cunostintele necesare pentru a deveni adulti pregatiti si independenti financiar”, spune Emilia Bunea, CEO la Metropolitan Life.
In anul 2016, 3.000 de elevi din 20 de localitati au parcurs cu succes activitatile la clasa din cadrul programului Life Changer (Schimbam vieti). Peste 70% dintre ei au declarat la final ca au devenit si mai preocupati de viitorul lor profesional si financiar. Activitatile propuse ofera elevilor posibilitatea de a exersa situatii in care trebuie sa administreze un buget, sa prioritizeze cheltuieli, sa analizeze situatii de risc financiar si sa identifice metode de gestionare a acestora.
Programul Life Changer (Schimbam vieti) se desfasoara, prin reteaua de organizatii Junior Achievement, in 15 tari europene, care a implicat in 2016 peste 26.000 de elevi si consultanta din partea a peste 750 de voluntari. (A.D.).