Între 18 și 19 Septembrie, în cadrul evenimentului Dâmbovița Delivery, copiii, tinerii și adulții vor putea participa la ateliere educaționale pe tema educației rutiere și a primului ajutor, într-un spațiu special, destinat programului național „România în Siguranță”. Atelierele sunt organizate de asociația EDIT, inițiatorul programului, în parteneriat cu Poliția, IGSU și alți parteneri din domeniul educației pentru siguranță
În fiecare zi, în intervalul orar 15.00-20.00, toți cei ce își doresc să participe vor fi așteptați în spațiul destinate programului „România în Siguranță”, pe Splaiul Unirii 160. Spațiul va avea trei zone dedicate educației rutiere și educației pentru prim-ajutor, camionul Titi Aur, cu 3 simulatoare de accident, mașina de raliuri a pilotului Adi Grigore, autospecialele Poliției și alte surprize pregătite pentru cei care își doresc să participe la activitățile programului.
Fiecare zonă va avea o anumită tematică și o recomandare de vârstă minimă a participanților. Va exista cortul „Ora de Educație Rutieră pentru copii”, destinat copiilor cu vârsta între 6-12 ani, unde vor fi organizate ateliere de desen, lecții de educație rutieră și concursuri cu premii. În plus, cei mici vor putea analiza și „testa” autospeciala de Poliție. Al doilea cort va fi „Ora de Educație Rutieră pentru adolescenți și adulți”, unde vârsta minimă de participare este 16 ani. În această zonă vor fi organizate ateliere cu pilotul Adi Grigore, sesiuni de întrebări și răspunsuri, iar participanții vor putea testa simulatoarele de accidente puse la dispoziție de academia Titi Aur. A treia zonă este destinată primului-ajutor – cortul „Leapșa pentru Viață” are vârsta minimă de participare 12 ani și va găzdui demonstrații de prim-ajutor cu personalul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
„Dâmbovița Delivery este o oportunitate bună pentru a aborda două subiecte sensibile și foarte importante: educația rutieră și primul ajutor, într-un mod interactiv, care să faciliteze înțelegerea unor noțiuni și a importanței acestora, la nivelul tuturor vârstelor, într-un context îngrijorător pentru România. Conform statisticilor realizate de Uniunea Europeană în 2019, România se află în continuare pe primul loc la numărul de decese cauzate de accidentele rutiere, având o medie de 96 decese la milionul de locuitori față de media U.E. – 49, și pe ultimul loc în ceea ce privește numărul de persoane care cunosc manevrele de acordare a primului ajutor. Am inițiat acest program cu dorința de a arăta tuturor că fiecare dintre noi poate face diferența prin cunoașterea unor reguli de circulație și a manevrelor de prim ajutor, indiferent de vârstă”, a declarat Liviu Zorilă, Președintele Asociației EDIT.
Participarea este gratuită.
„România în Siguranță” este un program național de educație pentru siguranță, inițiat de Asociația EDIT , cu sprijinul Departamentului de Dezvoltare Durabilă (Guvernul României). Scopul programului România în Siguranță are în vedere instruirea, informarea și conștientizarea copiilor, tinerilor și adulților în ceea ce privește educația pentru siguranță. Asociația EDIT a lansat în 2020 prima campanie on-line de educație pentru prim-ajutor #LeapșaPentruViață, cu peste 1,5 milioane de vizualizări, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
#leapșapentruviață face parte din Programul Național de Educație pentru Siguranță „România în Siguranță” prin intermediul căruia echipa își propune să desfășoare proiecte de educație rutieră și prim-ajutor pentru 500.000 de elevi din toată țara.