Cu ajutorul contribuției de 25.000 de euro din partea Metropolitan Life, aproape 1.000 de copii și tineri voluntari din familii vulnerabile, beneficiari ai Asociației Copii pentru Viitor, au luat parte la aproape 30 de acțiuni comunitare organizate, începând cu martie 2022, în mai multe comunități din țară.
Beneficiarii s-au bucurat de participarea la o serie de ateliere de dezvoltare personală, creativitate, educație financiară, muzică, mișcare, teatru și film.
„Prânzul Comunitar” reprezintă o acțiune comunitară, care îmbină socializarea cu învățarea activă și cu reducerea risipei alimentare, fiind dedicată copiilor ce provin din medii sociale dezavantajate, dar și vârstnicilor ale căror venituri nu le permit o viață decentă. “Prânzul Comunitar”, este o acțiune de activare comunitară, gândită să răspundă celor cinci Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), cuprinse în Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă: ODD 1 – Fără Sărăcie, ODD 2 – Foamete Zero, ODD 3 – Sănătate și Bunăstare, ODD 4 – Educație de Calitate, ODD 17 – Parteneriate pentru realizarea ODD – urilor.
„Întreaga echipă Metropolitan Life și-a asumat misiunea comună de a oferi protecție și sprijin comunităților care au cea mai mare nevoie. Suma oferită proiectului ‘Prânzul Comunitar’, realizat în parteneriat strâns cu Asociația Copii pentru Viitor, aduce siguranță și educație în viețile copiilor și adolescenților din medii dezavantajate. Suntem hotărâți să construim un viitor mai sigur și mai luminos pentru acești tineri, iar prin proiectul de educație și activare comunitară, ne dorim să le oferim un mediu de protecție și susținere. Fiecare copil și adolescent merită să se simtă în siguranță și să aibă șanse egale. Prin implicarea noastră, ne angajăm să facem o diferență pozitivă și să le oferim un colț de lume în care să se simtă protejați și susținuți”, declară Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.
Activitățile care au loc în cadrul unei acțiuni comunitare au ca obiective reducerea sărăciei extreme, facilitarea accesului la educație, crearea unui context pentru socializarea pozitivă, combaterea discriminării și segregării sociale și a abandonului școlar.
Beneficiarii Prânzului Comunitar sunt copii din medii dezavantajate din jud. Ialomița (preponderent mediul rural), jud. Hunedoara (Lupeni, Vulcan, Petrila, Simeria, Simeria Veche, Vetel, Ghelari, Rapoltu Mare, Câmpușel), jud.Dolj (Moțăței), jud. Tulcea (Sulina).
Împreună cu membrii comunităților locale, voluntarii Asociației au gătit mesele calde pentru copii și vârstnici. În plus, s-au organizat diferite acțiuni, precum ateliere interactive și excursii, în care au fost implicați beneficiarii.
„În cele 15 luni, am organizat ateliere de comunicare, dezvoltare personală, joc și mișcare, ecologie, cultură și implicare civică, protecția mediului, club de lectură, dar și jocuri de echipă, outdoor adventure și excursii la Dino Park, Palatul Parlamentului, Casa Vulcanilor Denus, Cetatea Mălăiești, Rezervația de Zimbri din Hațeg, Câmpușel. Pe lângă activitățile educaționale, la fiecare acțiune se gătește pentru copii și voluntari. Pentru că suntem preocupați de viitorul planetei și protejarea mediului înconjurător, o parte din ingredientele necesare preparării meselor au provenit de la producători locali și de la Banca pentru alimente”, povestește Ancuța Cristina Iordanescu, membru fondator și coordonator de proiecte.
Susținerea financiară de 25.000 euro pentru organizarea Prânzurilor Comunitare până în decembrie 2023, atelierele educative destinate copiilor, achiziționarea a 100 de ghiozdane complet echipate, care au fost donate copiilor în august 2022, excursiile și ieșirile în natură. Anul acesta, încă 100 de copii din medii dezavantajate vor primi sprijin pentru a-și continua studiile.
Prânzul Comunitar are următoarele rezultate: peste 1.000 de copii și voluntari implicați, peste 3.100 porții de mâncare pregătite, 12 comunități implicate, zeci de ateliere și activități educaționale organizate, 3 excursii pentru copii, mai mult de 20 organizații și instituții locale implicate, peste 3 tone de alimente de la băncile de alimente utilizate.
În plus, cu ajutorul donațiilor din partea voluntarilor aflați în comunitatea Metropolitan Life, Asociația a reușit să ofere 65 de ghetuțe și cadouri dulci copiilor din Lupeni și Simeria, de Moș Nicolae. Mesele de 1 decembrie (Ziua Națională) din 3 decembrie (Ziua persoanelor cu dizabilități) și Masa de Crăciun pentru beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități din Petrila, jud. Hunedoara.