Luni, 30 octombrie, a avut loc cea de-a doua ediție a Conferinței Family-Centered Care, organizată de Fundația pentru Copii Ronald McDonald, în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților, care a abordat tema “Rolul familiei în îngrijirea pacientului pediatric”.
Scopul Conferințelor Family – Centered Care este de a aduce subiectul Îngrijirii Centrate pe Familie în atenția publicului format din specialiști în politici sociale și de sănătate, a factorilor politici de decizie, a personalului medical din Spitalele de Pediatrie sau a altor specialiști din zona socială și medicală care interacționează cu copiii și familiile acestora.
În 2022, Fundația pentru Copii Ronald McDonald a demarat acest program în calitate de catalizator ce susține schimbarea în ceea ce privește relația dintre cadrul medical și familia micului pacient. Astfel, a introdus pe agenda publică acest subiect, cu scopul îmbunătățirii practicilor medicale actuale, a creșterii calității actului medical și a generării unor noi direcții de dezvoltare în îngrijirea și abordarea serviciilor de sănătate ce au în centrul lor copiii bolnavi și familiile lor.
În cadrul celei de-a doua ediții, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, în Sala Comisiei pentru Învățământ din cadrul Camerei Deputaților, discuțiile s-au concentrat pe elaborarea de strategii legate de un alt pilon important din cadrul conceptului Îngrijirii Centrate pe Familie și anume, Rolul familiei în îngrijirea pacientului pediatric.
Printre vorbitori în cadrul conferinței s-au regăsit Natalia Elena Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, doctorul Cătălin Cârstoveanu, șeful secției de terapie intensivă din cadrul Spitalului Clinic pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” și Gabriela Alexandrescu, Director Executiv și Președinte, Salvați Copiii.
De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele preliminare ale studiului dedicat abordării Fundației pentru Copii Ronald McDonald în lucrul cu familia pacientului pediatric, realizat de Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții, în timp ce psihologul Alina Uricec a susținut o prezentare amplă despre abordarea holistică asupra relației dintre familia pacientului pediatric și ecosistemul din spital.
La dezbaterea publică au participat numeroși factori de decizie din sfera guvernamentală, reprezentanți din sistemului medical românesc național, precum și membri mediului academic si non-guvernamental, care au împărțășit din experiența proprie și au contribuit la facilitarea găsirii unor soluții pe subiectul abordat.
„Dincolo de empatie, compasiune și respect, familiile copiilor grav bolnavi au nevoie de multă comunicare. Să înțeleagă ce li se întâmplă copiilor lor, cum îi pot ajuta, cum trebuie să îi trateze și să le fie explicată fiecare procedură prin care trec aceștia. Pentru că studiile au arătat cât de important este sprijinul corect al familiei în tratamentul și recuperarea unui copil bolnav, ministerul pe care îl conduc sprijină necondiționat proiectul-pilot pe care Fundația pentru Copii Ronald McDonald îl derulează la Spitalul Marie Curie, prin care medicii și asistentele din spital urmează cursuri de comunicare pentru a învăța cum să discute clar și concis, într-un limbaj accesibil și empatic, cu familiile micilor pacienți. Îi mulțumesc doamnei Amalia Năstase pentru parteneriatul de astăzi, care va continua pe termen lung, doamnei Dumitrița Gliga, președinta Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților pentru găzduire și domnului ministru al Sănătății Alexandru Rafila pentru prezență și implicare”, a declarat Natalia Elena Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
„În cei 25 de ani de activitate ai Fundației pentru Copii Ronald McDonald am putut observa cum un diagostic al copilului provoacă o adevărată criză pentru întreaga familie, care din acel moment traversează o situație foarte greu de dus. Pe toată durata spitalizării, dar și pe perioada recuperării, familia pacientului pediatric are nevoie de sprijin constant, de consiliere și mai ales, de empatie. Anii de sprijin oferiți celor peste 23.000 de familii greu încercate, care au beneficiat de peste 100.000 de nopți de cazare în cele 3 Case Ronald McDonald, case departe de casă, ne-au arătat beneficiile pe care un copil internat le are dacă are familia aproape pe toată perioada tratamentului – este mai optimist și se vindecă mai repede. Mai mult, am putut observa cum separarea pe perioada lungă de spitalizare este traumatizantă atât pentru copil, cât și pentru familia sa, având consecințe pe termen lung. De aceea, familia trebuie să fie un partener de bază, nu doar în timpul programului de vizită, aceasta fiind vocea micului pacient. As vrea să le mulțumesc doamnei Natalia Elena Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, domnului profesor universitar Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, precum și tuturor participanților care au acceptat invitația noastră și ne-au fost alături în cadrul conferinței. Doar împreună putem duce conceptul de Îngrijiri Centrate pe Familie mai departe, cu beneficii vizibile asupra micilor pacienți din România“, a completat Amalia Năstase, Președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.
În 2024, în cadrul acestui program, Fundația își propune continuarea demersului și organizarea unor noi dezbateri, stabilirea unor grupuri tematice de lucru, având sprijinul autorităților publice partenere, precum și investigarea oportunității de a organiza cursuri de comunicare pentru personalul medical.