Pentru al treilea an consecutiv, Caravana filmului romanesc porneste la drum si se indreapta, pentru inceput, catre Medias. In acest oras „Caravana filmului romanesc – Cartea si filmul”, proiect initiat si derulat de catre Asociatia CineCultura si MDV Audio Studio, este invitata sa prezinte o serie de filme clasice romanesti pentru copii din localitate.
Astfel, in perioada 6 – 10 aprilie, copiii si tinerii din Medias, dar si marele public iubitor de film, sunt invitati la Cinema Mediensis, unde pot sa vizioneze filme indragite care au bucurat copilaria multor generatii de spectatori ce au crescut si s-au maturizat pastrand in suflet personaje celebre precum Veronica, Harap Alb sau Nica, fiul lui Stefan a Petrei si al Smaranditei.
Caravana filmului romanesc – Cartea si filmul este un proiect educational ce se adreseaza copiilor (prescolari, scolari si liceeni) si tinerilor de peste 18 ani, care urmareste sa creeze o legatura vizibila intre arta cinematografica si literatura.
Proiectul se axeaza pe evidentierea legaturii dintre arta scrisului si cea a filmului, punctand aspectele care le apropie, dar si pe cele care le diferentiaza, prin prezentarea de productii cinematografice ale caror scenarii au avut ca sursa de inspiratie romane celebre romanesti, nuvele si povestiri din programa scolara sau din bibliografia optionala a elevilor. Partener in acesta eveniment, la Medias, este Directia pentru Cultura Medias. (A.D.).