Madalina Barsan, Lavinia Curecheriu, Luminita Confederat si Dumitrita Rugina sunt laureatele din acest an ale programului de burse nationale L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din ştiinta”, fiecare obtinand cate un grant de 42.000 de lei, cu care sa isi finanteze activitatile de cercetare.
“Accesul femeilor la stiinta s-a dovedit a fi un aspect foarte valoros pentru dezvoltarea proiectelor, pentru cercetare si imbunatatirea calitatii vietii. Astazi, provocarea este sa crestem numarul femeilor implicate in domeniile stiintifice si tehnice, deoarece reprezinta doar 3% din populatia activa din aceste sectoare. Acesta este si motivul pentru care am vrut sa organizam aceasta dezbatere cu experti si foste castigatoare ale programului de burse nationale «Pentru femeile din stiinta», pentru a intelege mai bine ce trebuie facut pentru a atrage mai multe femei si mai multe eleve catre domeniile stiintifice”, a declarat Gilles Antoine, Country General Manager L’Oréal Romania.
Madalina Barsan studiaza proprietatile coenzimei Q in structurile polimerice hibride de ciclodextrina, ca marker pentru stresul oxidativ. Este cercetatoare la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM), a absolvit Facultatea de Chimie si detine un master in electrochimie si un doctorat in biochimie.
Lavinia Curecheriu este doctor in fizica, asistent universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cercetatoare stiintifica la aceeasi institutie. Proiectul pentru care a obtinut bursa se concentreaza asupra temei compozitelor polimerice proiectate pentru electronica flexibila.
Luminita Confederat este doctoranda la Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi, in cadrul Departamentului de Chimie Farmaceutica. Proiectul pentru care a primit finantare in cadrul competitiei analizeaza modularea profilului hipoglicemic al sulfonilureelor si dezvoltarea unor sisteme terapeutice multi-tinta aplicabile tratamentului diabetului zaharat.
Dumitrita Rugina, de la Facultatea de Medicina Veterinara din Cluj-Napoca, este specializata in biochimie vegetala si agroalimentara, biochimie analitica, biotehnologii si biologie celulara. Proiectul pentru care i s-a decernat bursa abordeaza problematica micropurtatorilor biocompatibili dezvoltati pentru a transporta antocianine in celulele tumorale ale pielii.
Programul de burse nationale L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din ştiinta” s-a desfasurat in perioada februarie – mai 2017 si s-a adresat cercetatoarelor din Romania cu varsta de maximum 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obtinut titlul ştiintific de doctor şi urmeaza un program de pregatire postuniversitara in cadrul unei institutii acreditate de invatamant superior din tara.
Lansat in 1998 la nivel international, in Romania, programul se desfasoara din anul 2010. La nivel local, pana acum au fost acordate burse in valoare de 714.000 de lei pentru 17 femei de stiinta. (A.D.).