200 de copii și tineri din București vor primi mai mult sprijin în dezvoltarea abilităților prin proiectul „Ajungem MARI și Încrezători” organizat în cadrul programului educațional Ajungem MARI și finanțat de Pepco România.
Pe parcursul celor 9 luni de proiect cei 200 de copii și adolescenți cu vârste între 6 și 17 ani vor participa la ateliere și workshopuri creative și de dezvoltare personală, la cursuri vocaționale, ședințe de logopedie și ieșiri educative.
„Ne bucurăm că partenerul nostru, Pepco România, a înțeles nevoia acestor copii și tineri vulnerabili de sprijin constant, pe termen lung și prin proiecte responsabile. Este nevoie să creăm întâi relația de încredere cu acești copii că să îi putem ajuta. Voluntarii le-au devenit copiilor prieteni, le cunosc nevoile și dorințele, iar acum, cu sprijinul Pepco România, le pot oferi mai multe oportunități și îi vor încuraja și ghida pe parcurs”, spune Iarina Taban, fondator Ajungem MARI.
Cei mai mulți copii din centre au suferit trauma abandonului, a separării de familie sau a instituționalizării. Aceste experiențe se reflectă în comportamentul lor de zi cu zi și le afectează stima de sine și abilitățile sociale. Rolul atelierelor creative și de dezvoltare personală organizate prin proiect este de a le îmbunătăți copiilor abilitățile de comunicare și lucru în echipă, capacitatea de a lua decizii și motricitatea fină.
Mulți copii veniți în sistemul de protecție din familii fără educație și posibilități prezintă întârzieri în dezvoltarea limbajului și dificultăți în pronunție. Acestea duc de multe ori la scăderea stimei de sine a copiilor și la marginalizare în sistemul școlar și preșcolar. Intervenția logopedică timpurie îi ajută să corecteze greșelile de pronunție și să aibă rezultate mai bune la școală.
Proiectul le oferă copiilor oportunitatea de a participa la cursuri cu profesori și specialiști care să le dezvolte abilitățile specifice, creative, de comunicare sau de lucru în echipă. Copiii și tinerii au optat deja pentru cursuri de pictură, canto, gimnastică, handbal, teatru sau fotografie și abia așteaptă fiecare nouă ședință. Cursurile le dau șansa de a fi apreciați pentru realizările lor, ceea ce îi ajuta să capete încredere că pot avea un viitor mai bun în pofida experiențelor dure prin care cei mai mulți au trecut.
Totodată, pentru a le îmbunătăți acestor copii starea generală de spirit și motivația pentru a lupta în continuare, voluntarii îi vor ajută să descopere lumea din afara centrelor de plasament prin ieșiri educative la spectacole, muzee, teatru, cinema, locuri de joacă sau parcuri tematice. Fiecare experiență în afara centrului este pentru ei o ocazie să se simtă liberi și ascultați și să pună întrebări. Ieșirile educative îi ajută pe voluntari să se apropie de copii, să se împrietenească și să își consolideze relația de încredere pentru a putea să îi sfătuiască și ghideze mai departe. (A.D.).