În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie are loc cea de-a X-a ediție a Conferinței de Educație Timpurie First 7 la București. Sesiunile de training susținute în cele trei zile de către Valentina Secară, Cheryl Warren, Dan McFarland, Alexandra Chiorando, Helen Battelley, Ruth Lue-Quee și Meic Griffoths, experți renumiți la nivel mondial în educație preșcolară, dezbat alături de 220 de cadre didactice înscrise tema abordării personalizate a nevoilor copiilor atipici: „Cum sprijinim nevoile fiecărui copil, în educația timpurie?”.
„Ne confruntăm cu provocări semnificative în educația copiilor de astăzi, în special în ceea ce privește nevoile copiilor atipici și a impactului tehnologiei asupra atenției. Conferința oferă răspunsuri concrete, explorând strategii optime și constructive pentru susținerea nevoilor emoționale și intelectuale ale fiecărui copil, prin intermediul unor metode creative precum muzica și dansul, dar și prin adaptarea materialelor educaționale și a mediului de învățare”, susține Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie.
Cum arată sistemele de învățământ performante?
Participanții la conferință pot asculta și nota ideile celor 7 speakeri prezenți la București. Printre aceștia:
Valentina Secară este fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie, a primei creșe private din România și First 7 – Centru pentru educație timpurie. Cu o experință vastă atât în România, cât și în Marea Britanie, ea a susținut nenumărate sesiuni de training pentru educatori și părinți, fiind un promotor al educației pentru copii de la 0-3 ani. Plecând de la premisa că „Educația fără inimă nu este educație”, prezentarea Valentinei s-a axat pe importanța inteligenței emoționale în formarea personalității copiilor, mergând dincolo de aspectele pur cognitive. Ea a venit cu o serie amplă de exerciții de autoreglare a emoțiilor, respirație conștientă, pauze mentale („brain breaks”) și limbajul semnelor pentru copii mici (Early Years Sign Language), instrumente esențiale pentru a-i ajuta pe copii să navigheze complexitatea lumii emoționale.
Cheryl Warren este consultant și trainer în educația timpurie aperion_training, cu peste trei decenii de experiență în sectorul educației timpurii din Marea Britanie, ea este pasionată de înțelegerea și acceptarea neurodiversității. Susține practicile incluzive autentice în care toți copiii trebuie să fie ascultați, să primească instrumentele necesare pentru a prospera și să fie celebrați pentru unicitatea lor. În sesiunea „Understanding Autistic Behaviours and How We Can Provide a safe Space for Children to Thrive”, Cheryl încurajează schimbarea perspectivei de înțelegere a comportamentelor copiilor nu ca o provocare, ci ca o reflectare a propriei lor experiențe interioare, prin crearea unor „spații de creștere” și adaptarea mediului educațional într-unul sigur și adaptat nevoilor lor senzoriale.
Dan McFarland este specialist în educația pozitivă Mr Mc – Early Years / Key Stage 1 – #MakingMemories din Irlanda de Nord, cu peste 13 ani experință. Educația este despre crearea unui mediu în care fiecare copil învață cu încredere și curiozitate. În sesiunea sa „Happy Hearts, Happy Classroms: Nurturing Positive Behaviours”, el a propus tehnici practice pentru a transforma provocările comportamentale la clasă în momente de învățare. Dan a oferit soluții de comunicare atentă și limbaj pozitiv, subliniind importanța comunicării conștiente și a limbajului corporal pentru a construi încredere și deschidere.
Alexandra Chiorando este consultant în educația timpurie din UK Marmalade Early Years Consultancy. Ea este un expert recunoscut pentru abordările sale în sprijinirea comportamentului copiilor din prisma conexiunilor emoționale și autoreglării și vine cu soluții practice privind modul în care ne acordăm la comportamentele copiilor, prin crearea unui mediu educațional în care copiii se simt auziți și respectați. Prin exemple concrete și tehnici de conectare, Alexandra a arătat felul în care putem descifra „comunicarea prin comportament” și cum putem oferi copiilor un mediu sigur și calm. O sesiune despre introspecție și empatie, alături de instrumentele necesare pentru a construi relații autentice și abordarea provocărilor cu blândețe.
Helen Battelley este expert internațional în activitate fizică și educație timpurie Music and Movement, despre cum putem integra mișcarea în procesul educațional pentru a susține dezvoltarea cognitivă și emoțională.
Ruth Lue-Quee este expert în integrarea jocului în educație „My Mummy Teacher”. Pentru prima dată la Conferința de Educație Timpurie, sesiunea de training vorbește despre impactul pozitiv al jocului în viața copiilor și în gestionarea comportamentului, propune soluții pentru a integra jocul în rutina zilnică a clasei.
Meic Griffiths este director executiv și fondator al Imperium Federation, liderul unor școli primare și secundare specializate. El este recunoscut pentru abordările sale inovatoare în managementul comportamentului. Cu o carieră dedicată sprijinirii elevilor vulnerabili, Meic vine în premieră la Conferința de Educație Timpurie.
Conferința de anul acesta se desfășoară în perioada 12 octombrie – 9 noiembrie, în 10 orașe din România și Moldova, reunind 11 experți internaționali în educație timpurie: Chișinău (12 octombrie), Constanța (13 octombrie), Craiova (19 octombrie), Sibiu (20 octombrie), Brașov (26 octombrie), Timișoara (28 octombrie), București (30 octombrie – 1 noiembrie), Suceava (2 noiembrie), Iași (3 noiembrie) și Cluj (9 noiembrie). Peste 1600 de persoane din sistemul public de învățământ vor participa la sesiunile de training din cadrul conferinței. Participarea este gratuită.
Conferința de Educație Timpurie este o inițiativă a Fundației Acorns prin FIRST7 – Centrul de training pentru părinți și educatori. Evenimentul se adresează educatorilor, învățătorilor, psihologilor, pedagogilor, îngrijitorilor și asistenților medicali din creșe, grădinițe și școli, precum și coordonatorilor responsabili cu întocmirea planificărilor pentru activitățile educaționale ale copiilor cu vârste între 0 și 10 ani. Detalii pe site-ul FIRST7.
Eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor: Bitdefender, R-BAG România, Estetiq Solution.
Parteneri locali: Grădinița nr. 33 București, Premier Catering, Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu” din București, Imagine Art, Fotograful TAU.
Sponsori WISE: Catena, Igna Instal SRL, VDM Rental.
Sponsori FUN: Tonelli, MJ Project.
Sponsori Happy: BNI România, Zenos.
Parteneri media: Itsy Bitsy, Kinderpedia.
Alți sponsori: Atelierul de Păpădii, Addison Turism – Laura Cioc, Imagine Print House, Development Factory, Sprint Promotion Corina Negoiță, Cernea Risk Management.