Comisia Europeană a lansat Competiția Europeană de Inovare Socială, organizată împreună cu Ashoka și alte patru organizații europene, sub tema RE:THINK LOCAL. Trei premii în valoare totală de 150.000 de euro vor fi oferite celor mai bune trei proiecte de inovare socială ce adresează provocările comunităților locale pentru integrarea tinerilor în economia locală.
Antreprenorii, inovatorii sociali, studenții, formatorii sau orice persoană cu o inițiativă prin care transformă nevoile și provocările comunităților locale în oportunități pentru tineri se pot înscrie în competiție până pe 27 aprilie, ora 12:00. În concurs sunt eligibili reprezentați din statele membre Uniunii Europene și din țările asociate la programul Orizont 2020, iar mai mult detalii pot fi regăsite pe site-ul competiției.
„Ne bucurăm să fim parte din organizarea acestui concurs în Europa și în România, unde vom desfășura pentru prima dată și Academia de Mentorat, la Cluj-Napoca! Competiția este o oportunitate pentru tinerii din România să își pună în practică ideile antreprenoriale de rezolvare a unor probleme precum lipsa spiritului de inițiativă sau șomajul în rândul tinerilor. Încurajăm cât mai mulți antreprenori și inovatori sociali din România să aplice în competiție și să fie parte din schimbare!” a declarat Corina Murafa, Country Director, Ashoka Romania.
Competiția Europeană de Inovare Socială promovează inovații sociale care iau naștere într-o comunitate locală, pornind de la nevoile, problemele și resursele comunității, cu scopul de a stimula integrarea tinerilor în economia locală. Proiectele pot cuprinde – fără a se limita la – idei din: tehnologie, antreprenoriat, dezvoltarea competențelor tinerilor, consiliere și mentorat și alte inițiative creative, prin care se poate obține impact social pe termen lung. (A.D.).