Cea de-a doua ediție a proiectului „ABC pentru succes”, proiect finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, realizată în primul semestru al acestui an școlar, s-a desfășurat în 23 de unități de învățământ din județul Alba.
În cadrul proiectului lansat de Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, activitățile cu cei peste 800 de elevi din clasele terminale de gimnaziu și liceu au fost derulate de către 20 de profesori consilieri școlari.
Scopul proiectului „ABC pentru succes” a fost explorarea opțiunilor și resurselor personale ale elevilor din clasele terminale în vederea orientării educaționale și profesionale a acestora. În cadrul proiectului a fost elaborat un ghid de activități și două tipuri de caiete de lucru pentru elevi, atât pentru elevii de gimnaziu, cât și pentru elevii de liceu, care au fost utilizate de către profesorii consilieri școlari la clasă. Temele abordate au vizat autocunoașterea și identificarea trăsăturilor personale, a intereselor și a aptitudinilor în relație cu diferite profesii care se regăsesc pe piața muncii.
Proiectul „ABC pentru succes” a fost finanțat prin programul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.
„Feedback-ul primit atât din partea elevilor, cât și din partea cadrelor didactice a fost unul pozitiv, iar acest lucru ne-a motivat în continuarea acestui proiect și pe parcursul anului viitor. Astfel că, ne propunem teme noi de abordare a consilierii în carieră, care să vină în sprijinul elevilor, mai ales în direcția dezvoltării abilităților necesare pe parcursul vieții, abilități precum rezolvarea de probleme, luarea deciziilor, managementul timpului și al activităților și planificarea”, a declarat Ioana-Mirela Popescu, psiholog și președinte al asociației Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc.