UNICEF in Romania saluta intrarea in vigoare la 1 septembrie 2016 a Conventiei Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violenţei impotriva femeilor si a violenţei domestice, cunoscuta sub denumirea de Conventia de la Istanbul.
Romania este una din primele tari care au ratificat Conventia de la Istanbul prin care se obliga sa schimbe legile, sa introduca politici publice mai cuprinzatoare si sa aloce resursele necesare pentru a preveni si a lupta impotriva violentei de orice fel impotriva femeilor si, implicit, a copiilor. UNICEF a sustinut activ aceasta initiativa a Guvernului si a Parlamentului Romaniei prin Comisia pentru Afaceri Europene, pledand pentru ratificare, alaturi de Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati, pe tot parcursul procesului respectiv.
La initiativa deputatului Ana Birchall, Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a initiat un Grup de lucru dedicat implementarii Conventiei de la Istanbul. Din acest grup fac parte reprezentanti ai Guvernului, ai Parlamentului, ai organizatiilor internationale, ai ONG-urilor si ai mass-media.
Violenta impotriva femeilor si violenta domestica sunt, din pacate, fenomene inca tolerate in Romania. Mai mult de 13.500 de cazuri de abuz, neglijare si exploatare a copiilor au fost inregistrate in 2015 de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie, dar se cunoaste faptul ca fiecare caz raportat ascunde un numar foarte mare de cazuri neraportate.
„UNICEF in Romania saluta initiativa Comisiei pentru Afaceri Europene de a stabili un grup de lucru pentru a accelera transpunerea Conventiei de la Istanbul in legislatia romaneasca. Violenta domestica reprezinta o problema complexa pentru care este nevoie de implicarea tuturor stakeholderilor. Schimbarea legislatiei este un pas foarte important care va duce la schimbari in norme, metodologii, la dezvoltarea de servicii sociale cros-sectoriale la nivel local si judetean, profesionisti bine pregatiti din diferite domenii si bugete mai mari”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF in Romania. (A.D.).