Prof21, comunitatea educationala a dascalilor moderni si a adeptilor pedagogiei inovatoare, pozitionata ca un contributor la dezvoltarea durabila a lansat recent prima sa initiativa, Luna Prof21.
Aceasta este o initiativa nationala in care, pe parcursul lunii octombrie, cadre didactice din 180 de scoli au desfasurat activitati educationale pentru formarea abilitatilor de viata ale propriilor elevi, necesare in perspectiva dezvoltarii durabile.
Utilizand metode activ-participative si realizand proiecte nonformale, dascalul modern le ofera elevilor sai un proces de invatare complex, centrat pe nevoile lor reale. In perceptia sa, profesorul trebuie sa fie deopotriva un facilitator si un mediator, capabil sa isi transforme clasa intr-o adevarata “comunitate de invatare”. Provocarea asumata este aceea de a-si transforma elevii din spectatori in actori ai propriei educatii.
Comunitatea Prof21 are ca suport platforma www.prof21.ro. Aceasta sustine circulatia ideilor, invatarea comuna, cooperarea si lucrul in parteneriat, punand la dispozitia cadrelor didactice o paleta larga de metode non-formale, exemple de bune practici si instrumente pentru lucrul in comun. Comunitatea Prof21 va deschide accesul catre noi membri incepand cu anul 2016. (A.D.).