Cea de a noua ediție a celui mai mare festival dedicat culturii și tradițiilor săsești din Transilvania, Săptămâna Haferland, va avea loc fizic și online în perioada 30 iulie – 1 august și se dorește a fi o reîntoarcere la valorile autentice ale sașilor și un mesaj de susținere și promovare a potențialului cultural și turistic din Țara Ovăzului.
Anul acesta, „Tradiția merge mai departe în Țara Ovăzului” reprezintă o renaștere a festivalului și o adaptare a programului la noua normalitate, impusă de pandemie. În condiții de siguranță, timp de trei zile, publicul va avea ocazia să asiste la reprezentații artistice de înaltă ținută, cât și la momente care să aducă aminte de vechile tradiții ale locuitorilor din satele săsești.
Evenimentele sunt concentrate în jurul bisericilor fortificate din Archita, Bunești, Viscri, Saschiz, Homorod, Criț și Meșendorf, dar și în centrul frumos amenajat al orașului Rupea. Astfel, organizatorii vor realiza un arc în timp și vor aduce în prim plan adevăratele tradiții, care prin muzică, dans și expoziții de obiecte vechi vor evoca autenticitatea unor vremuri după care tânjim cu toții, cât și măiestria artistică a unor personalități, care fac cinste acestei țări în spectacolele din țară și din întreaga lume.
Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Primului Ministru al Landului Renaniei de Nord-Westfalia, domnul Armin Laschet.
„Tradiția merge mai departe în Țara Ovăzului, iar noi, prin ediția din acest an, al nouălea an consecutiv, facem posibil acest lucru. După perioada dificilă pe care am trecut-o cu toții vrem să aducem un mesaj simbolic de susținere a comunității din Zona Haferland, promovând cultura, tradițiile, oamenii de valoare și locurile cu o istorie îndelungată. Prin atragerea turiștilor în zonă, prin programul de înaltă ținută culturală și prin evidențierea unor activități antreprenoriale de succes din localitățile săsești, dorim să revitalizăm aceste locuri și să îi îndemnăm pe români și pe cei veniți din afară să se bucure de valorile autentice din Țara Ovăzului”, spune Michael H. Schmidt, Președintele Fundației M&V Schmidt.
Ca în fiecare an festivalul este realizat în parteneriat cu Ministerul Culturii și are alături Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația ADEPT Transilvania, Asociația Nowero, Primăria Rupea, Asociația Descoperă Archita, Asociația Vecinătatea Femeilor din Saschiz și Fundația Tabaluga. (A.D.).