Proiectul “Continut educational pentru copii cu nevoi educationale speciale” a primit cea mai inalta distinctie acordata la nivel mondial unui proiect IT – World Summit Award Winner.
Proiectul “Portal scoli speciale – CES – Continut educational multimedia interactiv pentru copii cu nevoi educationale speciale”, realizat de Ministerul Educatiei – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finantare Externa, avand ca furnizor SIVECO Romania, a primit cea mai inalta distinctie ce poate fi acordata la nivel mondial unui proiect IT: World Summit Award Winner (WSA) 2013, la categoria eInclusion & Empowerment.
Radu Jugureanu, director al departamentului AeL eContent la SIVECO, aflat in Colombo, Sri Lanka, cu ocazia decernarii premiilor World Summit Award 2013, a spus: “Premiile WSA sunt o culme a performantei, adica mai sus nu mai exista un premiu posibil la care ai putea spera. Imi face placere sa va reamintesc ca premiul de anul acesta este al doilea pe care il luam la aceasta importanta competitie. In 2005, am fost de asemenea WSA Winner, pentru continutul educational dezvoltat in cadrul programului SEI (Sistem Educational Informatizat). Ne mandrim ca suntem singura companie din lume care a castigat vreodata marele titlul WSA de doua ori, la doua categorii diferite (eLearning in 2005, eInclusion in 2013), cu doua jurii diferite”, a declarant Radu Jugureanu, directorul departamentului AeL eContect la Siveco. Declaratia a fost facuta cu ocazia decernarii premiilor WSA 2013 care a avut loc in acest an in Sri Lanka.
“Proiectul a castigat o recunoastere valoroasa din partea Organizatiei Natiunilor Unite. Din cele peste 460 de aplicatii pe care le-am primit spre evaluare, juriul de experti internationali a selectat numai cate 5 castigatori la fiecare categorie, urmare a unui dublu proces de selectie, desfasurat in cel mai democratic mod cu putinta”, a declarat Peter Bruck, presedintele juriului WSA.
World Summit Award este o competitie globala a proiectelor de IT, la care participa furnizori a zeci de mii de proiecte. WSA face parte din programul WSIS (World Summit on the Information Society), desfasurat sub egida Organizatiei Natiunilor Unite si care defineste politicile de dezvoltare in IT pe termen mediu si lung.
Proiectul “Continut educational pentru copii cu nevoi educationale speciale”, cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, a fost realizat de catre Ministerul Educatiei – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finantare Externa avand ca furnizor al continutului educational firma SIVECO Romania. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea si stimularea sistemului educational special pentru a facilita copiilor cu cerinte educative speciale o intelegere mai buna a mediului si a societatii in care se dezvolta, cat si pentru a asigura integrarea acestora si participarea activa si responsabila la viata sociala.
Recent, acest proiect a fost declarat castigator si in cadrul competitiei IT Europe la categoria Vertical Market Government Solution. (A.D.)