StarTech Team, prin StarTech Academy, program de formare a specialistilor IT, lanseaza Sigurantapenet.ro, prima platforma de educare a utilizatorilor de Internet din Romania, care pune accent pe protejarea impotriva fraudelor informatice.
In prezent, trei din zece romani au fost victime ale atacurilor informatice, iar sapte din zece romani se simt vulnerabili in fata unui atac cibernetic, potrivit sondajului “Siguranta pe Internet”, realizat in intervalul 9 – 13 martie 2017 de StarTech Team.
Rezultatele sondajului releva insa importanta pe care o au accesul la informatie si educarea utilizatorilor de Internet pentru a limita acest fenomen. Astfel, peste 90% dintre intervievati considera ca reusitele atacurilor cibernetice ar scadea daca oamenii ar fi mai bine informati in legatura cu pericolele la care se expun pe Internet.
Comportamentul utilizatorilor este adesea vulnerabilitatea cel mai mult exploatata de catre infractorii cibernetici. Astfel, peste 70% dintre respondenti admit ca au divulgat informatii personale prin e-mail, iar 30% dintre acestia sustin ca au vost victime ale atacurilor informatice.
Cu toate acestea, respondentii admit ca stiu despre amploarea fenomenului, peste 92% dintre acestia fiind familiarizati cu termenul de “criminalitate informatica”, iar aproape 56% dintre ei se considera bine informati cu privire la riscurile la care se expun atunci cand folosesc Internetul.
Cat despre situatiile la care se simt cel mai expusi, 82% dintre respondenti au mentionat riscul de infectare cu virusi si programe malware, iar 56% au mentionat furtul de date personale.
“Securitatea informatica este cea mai importanta provocare a erei digitale in care ne aflam, iar cresterea accelerata a fenomenului criminalitatii informatice, cat si slaba constientizare a riscurilor la care se expun utilizatorii de Internet au fost principalele argumente pentru care am luat aceasta initiativa. Intrand pe Sigurantapenet.ro, utilizatorii vor afla cum sa se protejeze atunci cand navigheaza pe Internet, cum actioneaza hackerii, care sunt vulnerabilitatile la care se expun copiii pe Internet si programele daunatoare pe care le folosesc zilnic”, spune Bogdan Tudor, CEO StarTech Team. (A.D.).
Platforma Sigurantapenet.ro cuprinde sase module de certificare. Fiecare modul are in componenta sa un material video si un suport de curs, urmat de un test care permite utilizatorilor sa avanseze la modulul urmator. Dupa parcurgerea celor sase module, utilizatorii vor primi certificarea StarSafe si o licenta Kaspersky Internet Security cu optiunea Safe Kids (12 luni valabilitate inclusa). (A.D.).