In perioada 21 februarie – 1 martie 2015, Asociatia Young Initiative organizeaza schimbul de tineri „Common Heritage, Common Future”, proiect european prin care 30 de tineri din 6 tari (Suedia, Portugalia, Bulgaria, Cehia, Lituania si Romania) vin la Bucuresti pentru a discuta despre ceea ce inseamna identitatea europeana pentru ei si cum cred ca ar putea fi diminuat nivelul euroscepticismului actual.
Cu un nivel in crestere al euroscepticismului la nivel european, tinerii sunt deseori pusi in fata unor alegeri referitoare la viitorul Europei fara sa le fie prezentate toate datele problemei. Pe masura trecerii timpului, acestia se deconecteaza de la premizele care au stat la baza constituirii Uniunii Europene si a valorilor aferente, ceea ce duce fie la un nivel ridicat de indiferenta, fie la orientari extremiste.
Astfel, voluntarii Asociatiei Young Initiative au creat premizele necesare pentru a aduce in acelasi loc tineri ce provin din tari cu o istorie mai indelungată in Uniunea Europeana si tineri care apartin tarilor intrate in ultimii ani in UE. Scopul proiectului este sa incurajeze gandirea critica cu privire la problematicile europene, astfel incat participantii sa fie capabili sa inteleaga ce inseamna, de fapt, UE si care este rolul lor intr-o societate in continua schimbare. Participantii vor utiliza metode de educatie non-formala cu ajutorul carora isi vor putea forma o opinie proprie solida si argumentata legata de ce fel de Europa isi doresc in viitor, fara a se incuraja o directie de gandire anume.
Pe agenda proiectului se numara sesiuni precum: cunoasterea principalelor evenimente din istoria europeana, simularea Parlamentului European si intalnirea cu un europarlamentar roman, dezbatere cu privire la valorile europene si pregatirea unei expozitii pe tema identitatii europene.
Creativitatea tinerilor participanti va avea un rol critic in procesul de invatare din cadrul proiectului, acestia urmand sa creeze o expozitie mobila pe tema identitatii europene, ce va fi ulterior expusa in Filiala „Ion Creanga” a Bibliotecii Metropolitane Bucuresti toata luna martie 2015, in cadrul BiblioLounge, spatiu creativ dedicat tinerilor amenajat de Asociatia Young Initiative impreuna cu Biblioteca Metropolitana Bucuresti (A.D.).