Profesori din 20 de tari, participanti in proiectul european de cercetare Open Discovery Space (ODS), sunt invitati sa ia parte la o competitie internationala de realizare a unor scenarii de predare a lectiilor.
Continutul va fi folosit in invatamantul preuniversitar si este axat pe subiecte curiculare: stiinte, matematica, arte, ICT, studii sociale, limbi straine.
Cel mai creativ scenariu educational din Romania ”Let’s learn English together” a fost deja desemnat castigator al fazei nationale a concursului iar autoarea, profesoara Georgeta Namolovan, va fi rasplatita cu o invitatie la Academia de Vara din Grecia si va intra in finala internationala. Proiectul ii ajuta pe copiii cu deficiente de vedere sa invete engleza si ii familiarizeaza pe parinti cu programul RoboBraille.
”Scoala este larg deschisa inovarii. In ultimii zece ani a fost inzestrata cu cele mai noi echipamente si tehnologii pentru sustinerea in permanenta a elevilor deficienti de vedere. Organizam si oferim permanent activitati pentru exprimarea talentului elevilor in noi domenii. Suntem implicati in multe proiecte menite sa imbunatateasca activitatea scolii, promovarea e-learning, oferindu-le elevilor acces la cultura. Obiectivul nostru principal este integrarea lor educationala, sociala si profesionala. Colaborarea cu SIVECO Romania are o reala importanta datorita schimbului de continut educational pe care il putem realiza prin intermediul portalului ODS, asigurand in acest fel conexiunea cu alte scoli speciale europene care lucreaza cu elevi deficienti de vedere”, spune Georgeta Namolovan de la Scoala Gimnaziala Speciala pentru Deficienti de Vedere din Bucuresti.
SIVECO Romania este partener si coordonator national in proiectul european de cercetare Open Discovery Space care isi propune sa implice 10.000 de profesori si 40.000 de elevi din Europa. De asemenea, peste 2.000 de scoli din Europa vor avea posibilitatea sa foloseasca o baza comuna de lectii digitale multilingvistice. In momentul de fata aproximativ 300 de scoli din Romania au ales sa faca parte din aceasta comunitate internationala.
Pentru a motiva cadrele didactice sa faca schimb de scenarii de predare cu alti colegi din Europa si pentru a stimula utilizarea metodelor educationale inovatoare, profesorii care fac parte din proiectul ODS au fost invitati sa realizeze un scenariu inovator de predare, interesant si de succes prin intermediul site-ului comunitatii ODS. Juriul evalueaza proiectele din tarile participante la concurs tinand seama de urmatoarele criterii: calitatea, inovarea, atractivitatea, etica, conectivitatea cu alte grupuri/tari/persoane inclusiv cele cu nevoi speciale, cresterea capacitatii de lucru in echipa.
Proiectul ODS imbunatateste practicile profesorilor in toate domeniile lor de activitate, imbinand abilitatile de ICT cu inovatii in pedagogie, curriculum si organizarea scolii. Open Discovery Space stimuleaza cererea pentru resurse de eLearning inovatoare si consolideaza integrarea europeana prin aducerea laolalta a diferitelor culturi. (A.D.).