Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2022-2023, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 24 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.
În cadrul ediției a noua a concursului, UNIMIR oferă 15 burse a câte 1.000 de euro fiecare, acordate pe parcursul anului școlar/universitar 2022-2023 (9 luni).
„A fi muzician este una dintre cele mai nobile meniri, dar și un extrem de dificil parcurs profesional, mereu în găsirea echilibrului între rigoarea performanței și fragilitatea destinului artistic. De aceea ne îndreptăm din nou atenția către tinerele valori ale artei muzicale interpretative din România prin noua ediție a burselor UNIMIR. Este o inițiativă menită să încurajeze talentul, dar și munca susținută a muzicienilor aflați la început de drum, pe băncile școlii sau în sălile de repetiție. Este o investiție în viitorul artei românești și în inspirația pe care acești tineri o vor dărui, în timp, societății”, a declarat Dr. Felicia Filip, Președintele UNIMIR.
Dosarele de înscriere se vor completa online, pe linkul: https://forms.gle/SMhtRnxYViyyAbDF9, conform calendarului Concursului, până cel târziu pe data 11 iunie, ora 12:00.
Regulamentul Concursului și alte informații și detalii depre burse și procesul de aplicare sunt disponibile pe website-ul Muzicienilor Interpreți din România, secțiunea Burse și premii.