Fundatia eMAG deschide 14 centre afterschool la sate, 14 centre de pregatire pentru performanta in marile orase si lanseaza primul proiect de promovare a orelor de educatie fizica in cinci scoli din Bucuresti, pana la finalul lui 2017. Actiunile vor fi implementate in cadrul celor trei programe desfasurate de Fundatia eMAG: Noua ne Pasa, Hai la Olimpiada! si 140 de batai pe minut.
Rata de parasire timpurie a şcolii in Romania este de 18%, in mediul rural fiind de circa doua ori mai mare decat in mediul urban. Pentru a contribui la reducerea acestui fenomen, Fundatia eMAG a lansat programul educational de centre afterschool Noua ne Pasa (NNP), prin care le ofera elevilor din comunitati defavorizate sprijinul necesar pentru a-si continua studiile.
„Rezultatele de pana acum ne motiveaza sa dezvoltam acest proiect si vom include alte 14 scoli din mediul rural in programul Noua ne Pasa. In anul scolar 2017-2018, centrele de afterschool NNP vor functiona in 20 de localitati rurale si vor sprijini cel putin 800 de copii sa nu abandoneze scoala, pregatindu-i in acelasi timp pentru a promova examenul de Evaluare Nationala”, declara Adina Calafateanu, Project Manager Fundatia eMAG.
Fundatia eMAG a deschis primele sase centre afterschool NNP in septembrie 2016, in sase localitati rurale din cinci judete (Prahova, Buzau, Neamt, Teleorman si Constanta). Cei 251 de copii inclusi, in prezent, in proiect beneficiaza de servicii de educatie remediala, de consiliere si de rechizite.
Desi nivelul mediu de pregatire al elevilor este in scadere, in Romania exista o comunitate numeroasa de copii capabili pentru performanta la cel mai ridicat nivel. Pentru a-si atinge cu adevarat potentialul, este nevoie ca acestia sa aiba un cadru favorabil pregatirii, sub indrumarea unor dascali cu vocatie.
Prin programul Hai la Olimpiada!, Fundatia eMAG urmareste sa faciliteze intalnirea dintre profesorii foarte buni din sistem si copiii care doresc sa faca performanta la matematica, fizica si informatica, oferind conditii optime pentru pregatire si un cadru motivant atat pentru copii, cat si pentru profesori.
„In anul scolar precedent, in judetele in care functioneaza centrele Hai la Olimpiada!, 70% dintre elevii calificati la Olimpiadele Nationale s-au pregatit in cadrul acestora. Rezultatele sunt concludente si ne motiveaza sa ducem mai departe proiectul, cu ajutorul acelor profesori foarte buni care inca exista in scoala romaneasca. Intentionam sa avem acoperire nationala in cativa ani si sper ca un efect secundar al demersului nostru sa fie revitalizarea acestei comunitati acum restranse de dascali dedicati si foarte priceputi. Fara aceasta investitie in oameni valorosi, nu vom putea vorbi despre o crestere reala a nivelului general de pregatire”, declara Tudor Vlad, Presedintele Fundatiei eMAG.
In anul scolar 2017-2018, Fundatia eMAG isi propune extinderea programului cu inca 14 centre de performanta la nivel national, ajungand la 36 in total. Acestea vor functiona in 20 de orase din tara si cel putin 5.380 de elevi vor beneficia de pregatire in cadrul lor.
In prezent, aproape 3.300 de elevi se pregatesc gratuit la matematica, informatica si fizica in cele 22 de centre de pregatire pentru performanta Hai la Olimpiada! din Baia Mare, Brasov, Bucuresti, Buzau, Cluj, Constanta, Iasi, Oradea, Piatra Neamt, Suceava, Targu Mures si Timisoara, ghidati de 290 de profesori de elita.
Programul 140 de batai pe minut (BPM) isi propune sa le reaminteasca tuturor celor responsabili de formarea actualei generatii de copii: parinti, profesori, antrenori despre importanta practicarii sportului si avantajele unui ritm de viata echilibrat. Cu acest obiectiv, 140 de batai pe minut sustine evenimente de alergare si triatlon pentru copii si adulti care cultiva si promoveaza principii de viata echilibrata, apropiere de natura si dezvoltare armonioasa. (A.D.).