OMV Petrom si clientii din statiile Petrom au strans 22.000 de euro pentru reabilitarea laboratoarelor auto si de lacatuserie ale Colegiului Auto „Traian Vuia” din Targu Jiu, prin campania Sandvisul Meserias.
Liceul care va beneficia de fonduri a fost ales pe baza nevoii materiale si a implicarii in Tabara Meseriasilor din Tara lui Andrei, in functie de numarul de elevi, de clase de profil si a ratei de promovabilitate a liceului. In atelierele colegiului Traian Vuia nu s-a mai investit din anii ’70.
Suma va fi folosita pentru dotarea salilor de practica ale liceului, de care vor beneficia peste 200 de elevi care se pregatesc sa devina meseriasi. In prezent, acestia invata si isi practica meseria in conditii dificile. De exemplu, bancurile de lucru ale elevilor sunt vechi de 40 de ani. Atelierul se afla intr-o fosta hala de prelucrare a lemnului, cu pereti din tabla, fara izolatie, iar multe dintre echipamente nu mai functioneaza. Se vor renova si dota laboratoarele cu echipamente moderne, precum elevatoare sau softuri si testere de diagnosticare auto.
”Nu ai cum sa devii meserias profesionist lucrand pe echipamente vechi din anii ’70. Iar asta e, din pacate, o situatie aproape generala in Romania. Ne dorim ca toti romanii sa sprijine si sa inteleaga importanta invatamantului profesional, pentru ca numai asa vom reusi sa avem parte de acei profesionisti de care este atat de mare nevoie!”, a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.
Campania Sandvisul Meserias s-a derulat in perioada 30 noiembrie 2016 – 31 ianuarie 2017. In cadrul campaniei, a fost creat cu ajutorul unui chef cunoscut – Cezar Munteanu – un sandvis special. Produsul a fost pus la vanzare in peste 200 de statii Petrom cu sprijinul Pleuro Ind S.R.L.. Pentru fiecare sandvis vandut, 5 lei au fost colectati pentru dotarea laboratoarelor scolare: 2,5 din pretul de vanzare si 2,5 lei contributia OMV Petrom.
Colegiul Auto „Traian Vuia” a participat cu peste 30 de elevi in Tabara Meseriasilor din Tara lui Andrei, editia 2016. Tabara Meseriaşilor face parte din campania Romania Meseriaşa, prin care OMV Petrom sustine invatamantul profesional din Romania. Anul trecut, 270 de elevi de la scolile profesionale si liceele tehnologice din judetul Gorj, Arges, Bacau, Dambovita au participat la cea de-a doua editie a programului, la cursuri de dezvoltare personala si profesionala.
In total, in cele doua editii ale Taberei Meseriasilor din Tara lui Andrei (2015 si 2016) au fost formati 470 de elevi (electricieni, constructori, operatori sonda, bucatari, mecanici, croitori si frizeri) si 95 de profesori din 38 licee tehnologice si scoli profesionale din judetele Prahova, Gorj, Dambovita, Bacau si Arges. Totodata, au fost acordate 60 de burse de merit in valoare totala de peste 73.000 de euro. (A.D.).