55 de proiecte, în valoare totală de 130.000 de euro, finanțate în cadrul apelurilor din lunile aprilie și mai ale programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow, au ajutat în mod direct 31.500 persoane pentru a trece mai ușor peste efectele negative cauzate de COVID-19.
La începutul pandemiei, Kaufland România și Asociația Act for Tomorrow au decis adaptarea programului Start ONG, cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară, astfel încât societatea civilă să poată înscrie proiecte care răspund nevoilor comunităților în contextul actual.
În total 130.000 de euro au fost acordați către 55 de ONG-uri mici, unități de învățământ, centre de copii sau bătrâni și grupuri informale, din 27 județe ale țării, pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de responsabilitate socială. Acestea au ajutat persoanele din 62 de comunități din 31 de județe, în trei domenii cheie: sănătate, social și educație.
Județele fruntașe ca număr de beneficiari ai proiectelor desfășurate în cadrul celor două apeluri sunt:
- Galați – 1.130,
- Cluj – 648,
- Iași – 635,
- Bacău – 556,
- Neamț – 495.
Prin proiectele câștigătoare, 31.500 de persoane au beneficiat de sprijin în mod direct, astfel:
- 1.629 de vârstnici aflați în autoizolare sau cu mobilitate redusă, singuri;
- 560 de cadre medicale și personal auxiliar;
- 1.060 de pacienți infectați cu COVID-19;
- 9.487 tineri și elevi din mediului rural, cu părinții la muncă în străinătate, din familii monoparentale, elevi cu deficiențe de auz și văz, precum și alte dizabilități sau cerințe educaționale speciale;
- 740 persoane provenind din următoarele grupuri: comunități de romi din mediul rural, familii vulnerabile din mediul rural, persoane care trăiesc cu HIV, persoane fără adăpost;
- 170 femei însărcinate, mame singure, femei victime ale violenței domestice;
- 408 cadre didactice
- 9.020 tineri și elevi aflați în autoizolare
- 8.425 adulți aflați în autoizolare
Proiectele finanțate au ajutat grupurile vulnerabile prin următoarele tipuri de intervenție: oferirea de alimente, materiale igienico-sanitare; consiliere psihologică telefonică sau prin videoconferințe; cursuri și platforme educaționale online; sprijin la teme online și telefonic; materiale de protecție pentru profesioniștii aflați în lupta directă cu virusul; campanii de informare și prevenție online; video-uri educaționale și informative; activități recreative și antrenamente fizice gratuite online; tablete elevilor vulnerabili; ventilatoare și echipamente de oxigenare pentru spitale.
Printre proiectele care au fost posibile datorită finanțării Start ONG, se numără:
- Matematica la distanță pentru nevăzători: Au fost realizate 2 culegeri de probleme pentru Evaluarea Națională pentru elevii nevăzători, precum și înregistrări audio și un ghid de utilizare a limbajului Matematicus, ca alternativă la limbajul Braille.
- StartO2 – Oxigenoterapie pentru pacienții simptomatici confirmați cu infecție Covid-19 – 6 stații de oxigenoterapie non-invazivă prin masca, destinate persoanelor COVID-19 pozitive, simptomatice, au fost puse la dispoziția spitalelor din Cluj-Napoca.
- Restart pentru o nouă viață -femeile victime ale violenței domestice au fost sprijinite prin servicii de consiliere online/telefonică, consiliere de grup (grup terapeutic online) și de informare asupra fenomenului violenței asupra femeii prin crearea site-ului www.grabsuport.ro.
- Prin 20 de proiecte au fost oferite alimente și produse igienico sanitare persoanelor vârstinice și familiilor vulnerabile;
- Prin 9 proiecte a fost oferită consiliere psihologică telefonică sau prin videoconferințe pentru diferite categorii de grupuri vulnerabile;
- Prin 26 de proiecte au fost realizate activități educaționale online care au sprijinit elevii să continue activitățile educaționale în ciuda faptul că școlile au fost închise în această perioadă.
„Când am lansat Start ONG ne-am dorit să oferim o soluție simplă de finațare, pentru a da o șansă ONG-urilor mici, care au un impact pozitiv în comunitate. Mai mult, am adaptat programul în timp record pentru a răspunde nevoilor apărute în perioada crizei și, cu fiecare nou apel de proiecte, Start ONG și-a dovedit eficacitatea și necesitatea. Ne bucurăm de rezultatele de până acum și continuăm să fim alături de cei care au nevoie de susținere”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România
În total au fost depuse 116 proiecte, valoarea totală a bugetului solicitat fiind de 298.396 de euro. Suma solicitată subliniază încă o dată nevoia de finanțare a sectorului non-profit, astfel încât ONG-urile să poată interveni pentru a sprijini comunitățile în situații de criză. (A.D.).