Proiectul de educație sustenabilă „Gesturi mici pentru practici mari”, organizat de către Asociația InspirAction, cu sprijinul Carrefour România, a ajuns la finalul celei de-a treia ediții.
Astfel, cu ajutorul profesorilor voluntari, copiii din grădinițele și școlile din întreaga țară au învățat cum să adopte un comportament responsabil pentru un viitor mai bun. Următoarea ediție a proiectului va începe în ianuarie 2025.
Cea de-a treia ediție s-a desfășurat timp de șapte săptămâni, între 14 octombrie și 30 noiembrie. În această perioadă, cele 11 școli participante au beneficiat de sesiuni de educație sustenabilă, susținute de către cei 125 de profesori voluntari implicați în proiect. Aceștia i-au învățat pe copii despre reciclare, reutilizarea resurselor și au oferit exemple de practici sănătoase care ajută la diminuarea efectelor negative asupra mediului înconjurător. Sesiunile educaționale au culminat cu implicarea elevilor într-un concurs de reciclare, oferind școlilor șansa de a câștiga sisteme fotovoltaice performante.
„Fiecare ediție evidențiază contribuția semnificativă a acestui proiect în rândul elevilor, părinților, comunităților locale și clienților noștri. Prin sesiuni educaționale dedicate, investim în formarea unei noi generații responsabile, angajate activ în construirea unui viitor sustenabil”, a declarat Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
Printre rezultatele înregistrate menționăm:
- 9.700 de elevi au învățat să protejeze planeta, prin lecții de educație sustenabilă și activități practice;
- 16.662 de ambalaje reciclate;
- 764.274 de donații Act for Good realizate de 3.069 de clienți în aplicația digitală Carrefour, pentru susținerea participanților la concurs;
- 8 școli și grădinițe premiate cu sisteme fotovoltaice performante.
„Pe lângă noțiunile teoretice, copiii au participat la un concurs organizat între școli, în care au învățat în mod practic cum să colecteze separat ambalajele. A fost impresionant să vedem implicarea elevilor și entuziasmul lor de a participa în proiecte care contribuie la un viitor mai bun, dar și puterea celor mici de a convinge comunitatea să îi susțină în demersul lor”, a menționat Simona Paraschiv, președintele Asociației InspirAction.
Concursul de reciclare a mobilizat întreaga comunitate locală, printre care și clienții Carrefour. Aceștia au fost încurajați să sprijine educația sustenabilă prin direcționarea punctelor Act for Good către școlile participante.
La finalul ediției, Carrefour România și Asociația InspirAction premiază 8 unități educaționale cu sisteme fotovoltaice performante. Economiile realizate din reducerea costurilor cu energia electrică vor fi redirecționate către alte inițiative de educație pentru elevi.
Școlile și grădinițele câștigătoare ale celei de-a treia ediții sunt:
- Grădinița cu program prelungit Nr. 25 Baia Mare
2. Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău
3. Școala Gimnazială Râmnicelu
4. Școala Gimnazială Chiscani
5. Grădinița cu Program Prelungit „Marin Preda” Pitești
6. Școala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău
7. Școala Gimnazială Nr. 2 Roșiori
8. Școala Gimnazială Smeeni