Asociația pastel și Kaufland România implementează a treia ediție a proiectului „StartEDU”, prin care donează rechizite și materiale didactice copiilor care locuiesc în satele izolate C.A Rosetti, Letea, Periprava, Sfiștofca și Cardon, din județul Tulcea.
Pachetele conțin ghiozdane, penare complet echipate cu instrumente de scris, creioane colorate, carioci, caiete, acuarele, cărți de beletristică și multe alte materiale didactice pentru ca 45 de elevi să înceapă anul școlar pregătiți și să îl finalizeze, fără să întâmpine lipsuri. Pe lângă aceasta, kiturile au fost suplimentate cu o serie de pachete speciale, pentru cele trei școli din comunitate, cu produse și materiale necesare pentru buna funcționare, inclusiv articole de curățenie.
Inițiativa face parte din misiunea Asociației pastel „Nicio lună fără o faptă bună”, prin care ONG-ul militează pentru construirea unui obicei din implicarea în acțiuni comunitare.
Copiii din mediul rural nu au întotdeauna acces la suportul educațional de care au nevoie la școală:
• În satele C.A Rosetti, Letea, Periprava, Sfiștofca și Cardon din Delta Dunării sunt 45 de copii de grădiniță, elevi în ciclul primar și gimnazial.
• Existența claselor este posibilă doar cu predare simultană, deoarece numărul de elevi este insuficient pentru a forma clase omogene.
• Majoritatea familiilor au posibilități materiale reduse, motiv pentru care educația nu mai face parte din topul priorităților, fiind înlocuită cu activități casnice și muncă.
• Cele 5 sate formează una dintre cele mai izolate comune din România, aflată la peste 100 de KM de primul oraș. Drumul este anevoios, implică deplasarea cu autoturismul și ambarcațiuni și costă, în medie, 200 lei de persoană, o sumă extravagantă pentru multe familii.
Soluția? Egalizarea șanselor de învățare pentru elevii de la sate
Într-un context în care o familie din Delta Dunării trebuie să aleagă între nevoile de bază și educație, un copil este nevoit să îngrijească animalele sau să cultive pământul, în loc să meargă școală. Această realitate ne arată că școala devine opțională, iar din lipsa resurselor materiale, copiii nu au rechizite, uniforme și chiar alimente adecvate, ceea ce duce la absențe frecvente sau chiar abandon școlar.
Proiectul StartEDU are ca obiectiv înlăturarea unui obstacol din calea accesului la educație: oferirea de rechizite școlare gratuite menite să sprijine accesul egal la educație pentru toți copiii, indiferent de mediu.
Primele două ediții ale proiectului StartEDU s-au desfășurat în aceeași comunitate, în 2022 și 2023. Rezultatele edițiilor precedente sunt:
- Medii mai mari și primul premiu I acordat în ultimii ani. Datorită materialelor și rechizitelor donate anul trecut, copiii au (re)descoperit plăcerea de a merge la școală, de a explora și de a-și dezvolta noi abilități. La finalul ultimilor doi ani școlari, mediile copiilor au fost considerabil mai mari decât cele din anul școlar precedent, iar profesorii au fost mândri să acorde, după mult timp, un premiu I unui elev care a avut rezultate școlare foarte bune. Cu un an înainte, niciun elev nu s-a calificat pentru premiul I.
- Promovabilitate de 100%. Promovabilitatea a crescut în școlile din Letea, Periprava și C. A. Rosetti, un rezultat mult îmbunătățit față de anii anteriori.
- Procesul de predare s-a îmbunătățit. Datorită noilor resursele (dicționare, caiete și fișe de lucru), munca la clasă s-a îmbunătățit și a devenit mai eficientă. În plus, profesorii au avut un spectru mai larg și divers de evaluare a cunoștințelor și de notare. Dacă înainte notau elevii doar după lecțiile din manuale, acum profesorii au ținut cont, în procesul de evaluare, și de rezultatele din caietele de lucru și implicarea lor în activitățile extrașcolare.
- Egalitate de șanse în educație. Proiectul startEDU își propune să mișcoreze decalajul dintre educația din mediul rural și alte zone mai prospere.
Partenerii proiectului StartEDU 2024 sunt: Kaufland România și VARD Electro.