Inscrierile in cea de-a IV-a editie a competitiei “Campionatul de Bine” se pot face online, pe www.bursabinelui.ro, pana in data de 5 decembrie, inclusiv.
Premiile constau in dublarea sumelor atrase din donatii de catre organizatiile participante, fiind recompensate primele trei proiecte in functie de numarul finantarilor atrase, in limita a 5.000 de euro. In cadrul celor trei editii anterioare, donatiile au depasit suma de 180.000 de euro, valoarea totala a premiilor acordate de catre Bursa Binelui si BCR castigatorilor fiind de inca 45.000 euro.
“Sunt din ce in ce mai multi oameni care doresc sa se implice, sa sustina o cauza, un proiect social sau o organizatie neguvernamentala. Este o schimbare profunda de atitudine care trebuie sa fie sustinuta si incurajata. Este premisa de la care am plecat cand am gandit Bursa Binelui – singura platforma online de donatii necomisionate din Romania. Ne-am propus sa oferim cea mai simpla solutie de implicare a oamenilor, un instrument prin care poti sa selectezi un proiect si sa donezi foarte simplu si rapid”, declara Nicoleta Deliu, Sef departament Comunicare Corporativa si Afaceri Comunitare, BCR.
Cele trei proiecte castigatoare la ultima editie a Campionatului de Bine sunt: “Sustine un copil la hidroterapie”, “O sansa la viata pentru persoanele fara adapost” si “Dotarea sectiilor de Hematologie cu Infuzomate si Injectomate”.
“Cele trei editii ale Campionatului de Bine organizate pana in prezent si-au dovedit din plin utilitatea. Au fost finantate proiecte sociale cu impact evident si rezultate foarte bune. Dar poate cel mai important este faptul ca organizatiile neguvernamentale se orienteaza mai mult catre donatorii individuali, incep sa simta potentialul imens de finantare”, mai spune Deliu de la BCR.
Campionatul de Bine este cea mai ampla competitie dedicata organizatiilor neguvernamentale care vizeaza finantarea proiectelor sociale prin intermediul donatiilor individuale. Competitia este organizata de Bursa Binelui – singura platforma de donatii necomisionate din Romania. (A.D.).