Centrul comercial Băneasa Shopping City, lider pe piața românească de fashion și entertainment, donează către World Vision România suma de 45.000 euro pentru programul „Vreau în clasa a 9-a”.
Astfel, prin campania de strângere de fonduri „Ajută-i să meargă la liceu!”, desfășurată în perioada 18 decembrie – 13 ianuarie, elevii din clasele IX – XII din județele Cluj, Dolj, Iași, Vaslui, Ialomița și Vâlcea vor fi ajutați de Băneasa Shopping City pentru a-și putea continua studiile.
Rezultatele primei colaborări dintre Băneasa Shopping City și World Vision contribuie la susținerea a 69 de elevi selectați de World Vision România printr-o bursă lunară ce le asigură continuarea studiilor pentru anul școlar 2018 -2019.
“Fiecare bursă oferită în urma acestei campanii reprezintă o șansă la educație, o șansă pentru un viitor mai bun. Noi credem cu tărie că educația stă la bazele dezvoltării sociale și profesionale și ne bucurăm că putem implica mai departe în acest demers și vizitatorii Băneasa Shopping City,” a declarat Aura Dinu, Director de Marketing Băneasa Shopping City.
Colaborarea dintre centrul comercial Băneasa Shopping City și World Vision a început la finalul anului 2018, iar în perioada 18 decembrie – 13 ianuarie, toți clienții mall-ului au avut șansa să contribuie la susținerea campaniei printr-un gest simbolic. Cei care au cumpărat în această perioadă din Băneasa Shopping City au primi cate un sticker ce trebuia lipit pe panourile special amenajate din cadrul centrului comercial. Fiecare simbol primit la casele de marcat și prins în panoul dedicat campaniei a reprezentat un pas în plus pentru accesul copiilor la educație.
Elevii care se bucură de ajutorul acordat de Băneasa Shopping City provin din familii fără posibilități materiale, din diverse zone rurale ale României. Aceștia au rezultate bune la învățătură și își doresc să meargă în continuare la școală, lipsa banilor fiind principalul impediment. Fiecare elev beneficiază de o bursă lunară care le acoperă cheltuielile de transport, rechizitele școlare, consiliere din partea echipei World Vision, dar și posibilitatea de a participa la activități de integrare socială.
“Fără acces la educaţie, copiii României sunt captivi în sărăcie. Trebuie să iesim din acest cerc vicios în care sărăcia duce la lipsă de educaţie, iar lipsa de educaţie duce la sărăcie. Având acest lucru în minte, am demarat programul “Vreau în clasa a 9-a” în 2008 şi ne bucură enorm să vedem cum proiectul crește în fiecare an. Vrem să mulţumim foarte mult centrului comercial Băneasa Shopping City pentru donaţia consistentă de 45.000 de euro pentru acest proiect”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România. (A.D.).